CSJ. Decizia nr. 2436/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2436/2003
Dosar nr. 2804/2002
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 10 decembrie 1999, reclamanta SC R.I. SRL Galaţi a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, solicitând anularea deciziei nr. 2618 din 22 noiembrie 1999 şi exonerarea societăţii de plata sumei de 4.548.554.961 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în urma verificării activităţii societăţii din perioada 19 ianuarie – 31 decembrie 1998, prin procesul-verbal din 7 mai 1999 s-a constatat înregistrarea unui profit impozabil suplimentar în sumă de 8.932.512.083 lei, în raport de care s-a reţinut necesitatea plăţii unui impozit pe profit de 3.394.354.591 lei, plus 1.154.200.370 lei majorări de întârziere.
Dar organul de control nu a ţinut cont de clauzele contractului de export încheiat cu firma C.F. din Egipt, considerând nejustificat că nu sunt deductibile fiscal sumele plătite ca despăgubiri pentru deficienţele calitative ale mărfurilor, constatate la destinaţie, precum şi pentru reducerile (discount-urile), pentru plăţile făcute în avans de cumpărător.
Prin sentinţa civilă nr. 85 F din 26 iunie 2002, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 2618 din 22 noiembrie 1999 şi procesul-verbal de control din 7 mai 1999 şi a exonerat reclamanta de plata impozitului pe profit în sumă de 3.394.354.591 lei şi a majorărilor de întârziere în sumă de 1.154.200.370 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit anexelor la contractele nr. 6036 şi 6037 din 14 ianuarie 1998, încheiate de reclamantă cu firma C.F. din Egipt, pentru vânzarea unor cantităţi de cherestea din lemn de fag românesc, cele două societăţi au convenit asupra unor clauze specifice, inserate distinct. Astfel, s-au prevăzut reduceri de preţuri la marfă pentru deficienţe calitative şi pentru sumele acordate în avans de cumpărător.
Constatând, pe baza actelor depuse la dosar de reclamantă şi a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, că sumele plătite în condiţiile acelor clauze speciale sunt deductibile fiscal, instanţa de fond a concluzionat că reclamanta nu datorează impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente, stabilite de pârâţi prin actele administrative contestate.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au învederat că deşi, prin acţiune s-a solicitat numai anularea deciziei nr. 2618 din 22 noiembrie 1999, instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând plus petita anularea procesului-verbal de control şi exonerarea reclamantei de plata sumelor impuse.
De asemenea, s-a arătat că instanţa, analizând operaţiunea comercială desfăşurată de reclamantă, nu a examinat şi legalitatea şi temeinicia actelor administrative, preluând, fără a cenzura, constatările şi concluziile expertizei contabile.
Pârâţii au mai criticat sentinţa, întrucât s-a nesocotit cadrul fixat prin Decizia de casare, cu trimitere spre rejudecare şi nu a fost examinat contractul extern care se referea la perioada verificată, cuprinsă între 19 ianuarie şi 31 decembrie 1998.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, susţinerea pârâţilor, în sensul că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând nu numai anularea deciziei emise de Ministerul Finanţelor Publice, dar şi desfiinţarea procesului-verbal de control şi exonerarea societăţii de plata sumelor stabilite, nu poate fi primită.
Sub acest aspect, Curtea reţine că, urmând procedura de contestare a actului de control, reglementată atunci de Legea nr. 105/1997, – obiecţiuni, contestaţie şi plângere, soluţionate de organele financiare prin hotărâre, dispoziţie şi decizie – reclamanta a atacat în instanţă, potrivit legii, ultimul act administrativ emis şi a solicitat exonerarea de plata obligaţiilor bugetare impuse, ceea ce echivalează cu solicitarea de anulare a tuturor actelor administrative întocmite în cauză.
Este, de asemenea, neîntemeiată şi critica privind nesocotirea de către instanţă la rejudecare, a cadrului fixat prin Decizia de casare.
Prin Decizia nr. 7 din 8 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a casat sentinţa, reţinând că instanţa a analizat alte contracte externe şi o altă perioadă de control, indicând să fie precizată acţiunea şi să fie verificate apărările pârâţilor.
În fond după casare, au fost respectate îndrumările date, dispunându-se şi efectuarea unei expertize contabile, care a avut ca obiectiv principal stabilirea faptului dacă reclamanta datorează sumele stabilite prin actul de control cu titlul de impozit pe profit şi majorări de întârziere, ca urmare a acceptării refuzurilor calitative şi a deducerii sumelor acordate drept discount partenerului extern.
Nici motivul de recurs privind neanalizarea actelor administrative care au stat la baza emiterii deciziei atacate, nu poate fi reţinut, întrucât instanţa s-a referit expres la conţinutul procesului-verbal de control şi al celorlalte acte subsecvente şi şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză, care a analizat amănunţit înscrisurile emise de pârâţi.
Curtea constată că nici critica referitoare la analizarea altor contracte externe şi a unei alte perioade decât cea verificată de organul de control, nu este întemeiată. Contractele externe nr. 6036 şi nr. 6037 din 14 ianuarie 1998 au prevederi identice cu privire la regimul celor două sume deductibile fiscal în prezentul litigiu, respectiv restituirea contravalorii unor deficienţe calitative constatate ulterior datei exportului şi reducerile acordate partenerului extern pentru plăţile făcute în avans.
Curtea constată că instanţa a soluţionat, în mod corect, problema de fond a acestei cauze şi anume, deductibilitatea fiscală a celor două categorii de sume plătite de reclamantă către cumpărătorul extern.
Astfel, acceptarea de către reclamantă a refuzurilor calitative şi înregistrarea lor în evidenţa contabilă s-au făcut în baza rapoartelor de constatare a calităţii, întocmite de societatea M.M. Alexandria, organism neutru specializat, potrivit clauzelor cuprinse în contractele externe şi anexele acestora.
Cele două societăţi partenere au respectat clauzele contractuale, care nu contravin legislaţiei fiscale în vigoare, iar rapoartele întocmite de o societate neutră specializată constituie documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate a sumelor reprezentând defecte calitative la mărfurile exportate. Astfel fiind, sumele acordate cu titlul de despăgubiri au fost în mod justificat apreciate ca deductibile fiscal.
De asemenea, instanţa a reţinut că au fost acordate reduceri partenerului extern, reprezentând compensaţii plătite de exportator datorită utilizării fondurilor importatorului înainte de livrarea mărfii, conform clauzelor inserate în aceleaşi contracte externe (inclusiv anexele).
Astfel cum s-a arătat în raportul de expertiză, având în vedere scopul pentru care au fost acordate şi utilizate avansurile băneşti, precum şi faptul că reclamanta, ca societate furnizoare de material lemnos pentru export, ar fi trebuit să contracteze credite bancare care, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare sunt deductibile şi reducerile acordate partenerului extern în baza clauzelor contractuale sunt deductibile din punct de vedere fiscal.
Aşadar, societatea reclamantă a calculat corect impozitul pe profit pentru perioada 19 ianuarie – 31 decembrie 1998, nedatorând sumele stabilite prin actul de control din 7 mai 1999.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârâţi, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi şi de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 85/F din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenţii la cheltuieli de judecată către reclamanta SC R.I. SRL Galaţi, în sumă de 50.000.000 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2435/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 2437/2003. Contencios. Recurs refuz raspuns... → |
|---|
