CSJ. Decizia nr. 2451/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2451/2003

Dosar nr. 822/2003

Şedinţa publică din 19 iunie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 3 decembrie 2002, reclamanta G.Z. a solicitat anularea hotărârii nr. 4898/2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărârea prin care să-i fie acordate drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta s-a refugiat din oraşul Luţk din Rusia şi s-a stabilit la Focşani în perioada 1942 - 1944 ca urmare a persecuţiilor etnice la care au fost supuşi cetăţenii ruşi în timpul ocupaţiei germane.

Prin sentinţa civilă nr. 41/2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă, reţinându-se că O.G nr. 105/1999 se referă numai la cetăţenii români.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că este pe teritoriul României din anul 1942, că în perioada 1942 – 1944 s-a aflat în lagărul german din Focşani din motive etnice şi ulterior a primit cetăţenia română.

Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs formulate, care circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.

OG nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, reglementează dreptul la indemnizaţie de care persoanele, cetăţeni români, beneficiază ca urmare a persecuţiilor pe motive etnice de care au suferit în timpul regimurilor instaurate în România în perioada 6 septembrie 2940 – 6 martie 1945.

Recurenta, în perioada avută în vedere de actul normativ, nu era cetăţean român, iar persecuţiile pe motive etnice pe care le-a suferit au fost consecinţa unor evenimente petrecute în fosta Uniune Sovietică.

Ca urmare, prevederile OG nr. 105/1999 cu modificările ulterioare nu sunt aplicabile recurentei pentru situaţia în care s-a aflat în perioada precizată, deoarece aceasta nu era cetăţean român.

Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de G.Z. împotriva sentinţei civile nr. 41 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2451/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs