CSJ. Decizia nr. 2773/2003. Contencios. La încheiere si anulare Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.2773
Dosar nr.1523/2003
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de PT împotriva sentinţei civile nr.157 din 12 februarie 2003 a Curţii de ApelBucureşti – Secţia de contencios administrativ şi a Încheierii de şedinţă din camera de consiliu din 4 decembrie 2002.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant PT, intimaţii Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de consilierul juridic CVS şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului prin consilierul juridic CŞ, lipsind intimatul Guvernul României.
Procedura completă.
Recurentul PT a solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate pentru motivele prezentate în scris pe care le-a reiterat oral.
Consilierul juridic CVS a pus concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, recurentului nefiindu-i încălcat nici un drept în accepţiunea art.1 din Legea nr.29/1990.
Consilierul juridic CŞa solicitat de asemenea respingerea recursurilor ca nefondate, menţinerea hotărârilor atacate ca temeinice şi legale pentru motivele prezentate pe larg în Notele scrise (fila 21).
Aceleaşi concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, au fost puse şi de reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14.11.2002, reclamantul PT a solicitat anularea Hotărârii Guvernului nr.855/2002 prin care s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", respectiv terenul aferent investiţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantul, în calitate de unic moştenitor al defunctei Paţ Constantina, a arătat că autoarea sa a fost proprietară a unei suprafeţe de teren inclusă în terenul care face obiectul hotărârii contestate. Reclamantul a mai susţinut că, terenul care a aparţinut mamei sale nu a fost trecut în proprietatea statului, nu face parte din domeniul public şi hotărârea de concesionare a lui, vatămă dreptul său de proprietate recunoscut prin art.41 din Constituţie, art.481 Cod civil, art.35 din Legea nr.18/1991, art.6 din Legea nr.1/2000, art.2 şi art.20 din Legea nr.10/2001 şi art.1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
La termenul de judecată din 4.12.2002, reclamantul a solicitat suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr.855/2002 până la soluţionarea fondului cauzei, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ prin încheierea din Şedinţa publică din aceeaşi dată, cu motivarea că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 din Legea nr.29/ 1990.
La data de 30.11.2002, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că actul administrativ în litigiu a fost legal întocmit.
La aceeaşi dată şi în condiţiile art.49-50 Cod procedură civilă, Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de intervenţieîn interes propriu, invocând calitatea sa de reprezentant al Statului în litigiile privind proprietatea publică, potrivit art.12 alin.4 şi 5 din Legea nr.213/1998.
Prin sentinţa civilă nr.157/ 12.02.2003, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a admis cele două cereri de intervenţie şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin actul administrativ în litigiu nu i-a fost încălcat reclamantului un drept recunoscut de lege, în sensul art.1 din Legea nr.29/1990, întrucât terenurile aferente obiectivului de investiţii „Lacul Văcăreşti" au făcut obiectul Decretului nr.143/1988 şi Hotărârii Guvernului nr.556/1990, fiind trecute în proprietatea statului şi grevate de o investiţie de utilitate publică.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că reclamantul nu a dovedit reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unei suprafeţe din terenul aferent obiectivului de investiţii, precum şi faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr.33/1994.
Împotriva acestei sentinţe şi împotriva încheierii din 4.12.2002 a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 şi 10 Cod procedură civilă.
În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea gravă a legii, deoarece Decretul nr.143/1988 a fost considerat ca fiind un titlu valabil pentru proprietatea statului asupra terenului, deşi actul de expropriere nu produce efecte juridice, nefiind publicat şi neavând prevederi referitoare la despăgubirea foştilor proprietari. De asemenea, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a analizat condiţiile esenţiale de legalitate a actului administrativ atacat şi a apreciat eronat că prin acest act nu i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, fără a avea în vedere că, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu de stat îşi păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării şi nu este necesară o reconstituire a dreptului lor de proprietate.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurentul a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv nu a fost examinat conţinutul următoarelor înscrisuri: raportul întocmit la 19.01.1998 de Guvernul României, adresele nr.III/890/1174 din 21.01.1998; nr.15B/369 din 10.03.1994 şi nr.15B/661 din 28.07.1993 emise de Guvernul României, adresa nr.2167 din 19.05.1992 emisă de Regia Autonomă „Apele Române" SA şi adresa nr.1458/XXXVI/4 din 3.07.1997 emisă de Parlamentul României – Camera Deputaţilor.
În recursul declarat împotriva încheierii din Şedinţa publică din 4.12.2002, recurentul a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat ca nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art.9 din Legea nr.29/1990, deşi a dovedit urgenţa suspendării executării Hotărârii Guvernului nr. 855/2002 prin începerea lucrărilor de realizare a obiectivului pe terenul concesionat, precum şi paguba iminentă cauzată moral şi material prin lipsirea sa de proprietatea asupra terenului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri pentru următoarele considerente:
Prin art.1 din Hotărârea Guvernului nr.855/2002 s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului care alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", având datele de identificare prevăzute în anexa hotărârii, în vederea realizării şi exploatării unui complex cultural-sportiv.
Acest obiectiv de investiţii a fost aprobat prin Decretul nr.143/ 1988, prin derogare de la Legea nr.9/1980 privind investiţiile, decret prin care au fost scoase din circuitul civil terenurile afectate de realizarea obiectivului de investiţii „Lacul Văcăreşti".
Interpretând corect prevederile actelor normative sus menţionate, instanţa de fond a stabilit judicios regimul juridic al terenului aferent obiectivului de investiţii, care este bun din domeniul public al statului, fiind afectat unei utilităţi publice.
Aceeaşi situaţie a fost constatată cu autoritate de lucru judecat în sentinţa civilă nr.940/1994, prin care Judecătoria sectorului 4 a respins acţiunea Asociaţiei Foştilor Proprietari din zona lacului Văcăreşti, reţinându-se că terenurile a căror restituire s-a solicitat au făcut obiectul Decretului nr.143/1988 şi Hotărârii Guvernului nr.556/1990, fiind considerate ca trecute în proprietatea statului cu acordarea despăgubirilor legale şi fac parte din zona de utilitate publică.
De asemenea, instanţa de fond a constatat corect că recurentul-reclamant nu este titular al unui drept recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat pe calea contenciosului administrativ. Astfel, se reţine că recurentul-reclamant nu a prezentat decât un act sub semnătură privată încheiat de mama sa în anul 1967 privind cumpărarea unui teren în suprafaţă de 400 m.p. în str. Şezătoarei nr.5, Bucureşti, fără a administra alte dovezi privind proprietatea terenului, includerea acestuia în zona de utilitate publică şi vătămarea efectivă adusă dreptului său prin concesiunea care a făcut obiectul hotărârii de guvern contestate.
În atare situaţie, este justă concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990 pentru dreptul invocat prin acţiune, astfel încât nu se mai impune a fi examinate celelalte critici aduse în recurs sentinţei civile nr.157 din 12.02.2003 cu privire la interpretarea dată Decretului nr.143/1988, la calificarea juridică a terenului concesionat pentru obiectivul de investiţii şi la aprecierea probelor administrate în cauză. În consecinţă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.157/ 12.02.2003.
Aceeaşi soluţie urmează a fi pronunţată şi în privinţa recursului declarat împotriva încheierii din 4.12.2002, constatându-se că, în condiţiile art.9 din Legea nr.29/1990, recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa unor cazuri bine justificate şi pericolul producerii unei pagube iminente, care să întemeieze măsura solicitată, de suspendare a executării Hotărârii Guvernului nr.855/2002.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate de PT.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de PT, împotriva sentinţei civile nr.157 din 12 februarie 2003 a Curţii de ApelBucureşti şi a Încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din 4 decembrie 2002 pronunţate în dosarul nr.1844/2002 al aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2772/2003. Contencios. Suspendare executare... | CSJ. Decizia nr. 2774/2003. Contencios → |
|---|
