CSJ. Decizia nr. 299/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 299/2003
Dosar nr. 1962/2002
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 1913 din 22 aprilie 2002, reclamanta I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor. anularea hotărârii nr. 674 din 2 aprilie 2002, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 327/CA/2002 - P,admiţând acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 674 din 2 aprilie 2002, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, astfel cum a fost completată şi modificată ulterior.
În motivarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a reţinut că prin HG nr. 127/2000, dată în aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut că noţiunea de „strămutat", menţionată la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, o include, şi pe cea de refugiat, iar copiii născuţi în refugiu, dobândesc statutul juridic al părinţilor şi anume, acela de refugiat, respectiv domiciliul şi cetăţenia părţilor din statul de origine, cu drept de şedere legală şi temporară în statul primitor.
Împotriva soluţiei astfel pronunţate a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
A criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că reclamanta nu era născută la data strămutării părinţilor săi, iar instanţa în mod greşit a interpretat prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu prevede „stabilirea domiciliului obligatoriu", ca situaţie distinctă, la acordarea drepturilor, deci nu pot beneficia de prevederile acestei legi, copiii care s-au născut ulterior strămutării părinţilor.
A susţinut că strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, este o modalitate de persecuţie etnică, cu condiţia ca persoana respectivă să existe cu capacitate juridică la data strămutării şi să fi avut un domiciliu într-o localitate de unde să fi fost strămutată sau să se refugiat, condiţie pe care reclamanta nu o îndeplinea, nefiind născută la acea dată.
Recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, a fost strămutată în altă localitate, decât ce de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art .2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate, şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică şi că această persecuţie a durat pe toată perioada strămutării, constând în privarea persoanei, de folosinţa locuinţei sale şi a tuturor bunurilor din localitatea de domiciliu şi obligarea sa să accepte condiţiile ce i s-au putut oferi în altă localitate, în care a fost strămutată.
Aşa fiind, instanţa apreciază că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, au acelaşi statut cu părinţii lor, respectiv au suferit persecuţii din motive etnice pe toată perioada strămutării, care este sinonimă cu refugiul şi care este cuprinsă între data naşterii şi data retrocedării pământului românesc, când a încetat motivul strămutării, respectiv al persecuţiei din motive etnice.
Cum, în speţă, se constată că reclamanta s-a născut în perioada de refugiere a părinţilor săi, suferind împreună cu ei efectele strămutării din localitatea de domiciliu, Curtea va constata acţiunea ca fiind întemeiată şi va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 327/CA/2002 din 3 iunie 2002, a Curţii de Apel Oradea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2989/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 2993/2003. Contencios → |
|---|
