CSJ. Decizia nr. 3040/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3040/2003
Dosar nr. 1761/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 14 martie 2003, L.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 1183 din 14 februarie 2003, prin care Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în acest act normativ.
De asemenea, a cerut obligarea autorităţii publice pârâte să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin legea menţionată mai sus, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că după preluarea căilor ferate din Ardealul de Nord de către autorităţile maghiare de ocupaţie, tatăl său, S.T., care lucra în cadrul cantonului C.F.R. nr. 456, Secţia L 4 aparţinând comunei Curtuişeni, judeţul Bihor, a încetat activitatea. De asemenea, a trebuit să elibereze locuinţa de serviciu pe care o ocupa împreună cu familia şi să se mute în localitatea Tiszafured din Ungaria, unde a lucrat ca muncitor necalificat la Căile Ferate Maghiare.
Întreaga familie a revenit în România abia la 19 martie 1945, iar tatăl reclamantei a fost reprimit în C.F.R., în locul de muncă deţinut anterior.
Ca atare, L.M., care s-a născut în timpul refugiului părinţilor, se consideră îndreptăţită la recunoaşterea statutului de persoană persecutată pentru motive etnice.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 140/CA din 31 martie 2003, a admis acţiunea, aşa cum a fost formulată.
În esenţă, instanţa a reţinut că actul administrativ supus controlului jurisdicţional nesocoteşte drepturile reclamantei, conferite prin Legea nr. 189/2000, deoarece în realitate, persoanele strămutate de autorităţile hortyste în alte localităţi decât cele de domiciliu, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, chiar cu păstrarea serviciului, beneficiază de facilităţile instituite prin actuala reglementare legală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
Recurenta a susţinut că acţiunea introdusă trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamanta L.M. nu poate pretinde că a suferit persecuţii din partea autorităţilor maghiare, în condiţiile în care tatăl său a optat pentru a lucra în continuare, în calitate de angajat al Căilor Ferate Maghiare, beneficiind de salariu, indemnizaţie de chirie şi transport corespunzătoare.
În acelaşi sens, au fost invocate Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026/2002, care exceptează persoanele aflate în situaţia reclamantei, de la recunoaşterea statutului de refugiat.
Critica este neîntemeiată.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prima instanţă a reţinut în mod corect că S.T. (nume maghiarizat), respectiv tatăl reclamantei L.M. a fost nevoit să înceteze activitatea desfăşurată la cantonul C.F.R. nr. 456 Curtuişeni, în luna septembrie 1940 şi să accepte un post de muncitor necalificat în Ungaria.
Măsura a fost impusă de autorităţile maghiare de ocupaţie, care au înlocuit personalul de origine română cu salariaţi aparţinând etniei maghiare. Este evident că în condiţiile excepţionale create, tatăl reclamantei a fost obligat să accepte unica ofertă făcută, anume aceea de a se strămuta cu familia (compusă din soţ, soţie şi trei copii) în Ungaria, pentru a putea asigura astfel, întreţinerea acesteia.
Prin urmare, chiar în condiţiile păstrării unui loc de muncă, persoanele strămutate în Ungaria doar pe considerentul că aparţineau etniei române, beneficiază de drepturile instituite prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002.
Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026 din 29 martie 2002, prin care sunt interpretate restrictiv dispoziţiile legale aplicabile, adaugă nepermis la lege şi ele nu puteau fi luate în considerare de instanţă, tocmai pentru acest considerent.
Aşa fiind, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 140/CA/2003 - P din 31 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2003. Contencios. Refuz acordare viza de... | CSJ. Decizia nr. 3044/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
|---|
