CSJ. Decizia nr. 3041/2003. Contencios. Anulare partiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3041
Dosar nr. 1863/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 februarie 2002 C.N. C.F. S.A., Bucureşti, Regionala C.F.R. Galaţi, a chemat în judecată pe pârâţii S.C. G. S.A. Galaţi şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor Bucureşti, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenului Seria M.07 nr. 0308 din 8 mai 1997.
În motivarea cererii se arată că prin respectivul certificat s-a atestat pentru S.C. G. S.A. Galaţi dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 52.473,14 mp, iar în pct. 5 la o anexă a fost trecută şi suprafaţa de 1677 mp, aferentă depozitului de produse situat în Galaţi.
S-a precizat că în această ultimă suprafaţă a fost înscrisă nelegal ca proprietate a reclamantei şi suprafaţa de 599 mp teren, infrastructură CFR, pe care este amplasat un segment de cale ferată.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 184 din 10 decembrie 2002 a respins acţiunea, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. G. S.A. Galaţi.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta C.N. C.F. S.A., Bucureşti, Regionala C.F.R. Galaţi, susţinând în esenţă nelegalitatea acesteia, întrucât instanţa a omis să se pronunţe şi în raport de cea de a doua pârâtă, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
Recursul este fondat.
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Galaţi, care a făcut obiectul dosarului nr. 370/2002, recurenta-reclamantă a chemat în judecată pe pârâţii S.C. G. S.A. Galaţi şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor Bucureşti.
Prin hotărârea atacată însă, instanţa s-a pronunţat numai cu privire la prima pârâtă.
Aşa fiind şi văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C.N. C.F. S.A., Bucureşti, Regionala C.F.R. Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 184/F din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 104/2003. Contencios. La declinare de... | CSJ. Decizia nr. 1040/2003. Contencios. Conflict negativ de... → |
---|