CSJ. Decizia nr. 3064/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3064
Dosar nr. 1756/200.
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 martie 2003 reclamanta B.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 1627 din 21 octombrie 2002 a Comisiei pentru stabilirea situaţiilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Satu Mare, şi obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiară a dispoziţiilor OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, având acelaşi statut cu al acestora.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 144/CA/2003 –P din 31 martie 2003 a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, reţinând, în esenţă, că aceasta a avut statutul de refugiat al părinţilor săi, în localitatea de refugiu, având doar un drept de şedere temporară şi ocrotire politică până la încetarea persecuţiei etnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă dată cu încălcarea dispoziţiilor OG nr. 105/1999, ale Legii nr. 189/2000 şi ale Legii nr. 367/2001, precum şi a precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile enumerate de textul de lege.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atâtpersoana care asuferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Intimata-reclamantă se încadrează în situaţia expusă, fiind născută ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, împărtăşind suferinţele familiei, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate asupra acesteia.
Aşa fiind, nu pot fi avute în vedere „precizările" invocate de către recurentă, care adaugă la lege şi care, mai mult, nu sunt în concordanţă cu sensul şi scopul legii, cu spiritul acesteia.
În considerarea celor expuse, sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 144/CA/2003 – P din 31 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi7 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3061/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 3065/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|