CSJ. Decizia nr. 3060/2003. Contencios. La conflict negativ de competenta. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3060/2003
Dosar nr. 1738/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 septembrie 2002, reclamantul R.I. a chemat în judecată Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Sibiu, solicitând anularea adresei nr. 170398 din 15 iulie 2002 emisă de pârâtă şi exonerarea sa de la plata sumei de 7.307.090 lei reprezentând T.V.A. aferent lucrării de instalare a unei centrale termice.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că deşi, iniţial, autoritatea fiscală i-a restituit suma de 7.307.090 lei, potrivit dispoziţiilor Ordinului nr.1026/2000 al Ministerului Finanţelor Publice, totuşi, ulterior, în mod greşit, pârâta a considerat că nu trebuia să beneficieze de cota 0 a T.V.A. încorporată în lucrările de construcţii locuinţă, întrucât nu a îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1026/2000, de Decizia Ministerului Finanţelor nr. 2/2001 şi Decizia Ministerului Finanţelor nr. 3/2002.
Reclamantul a depus separat la dosarul cauzei şi o cerere de suspendare a executării actului administrativ atacat.
Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2776/C/2002 din 30 octombrie 2002, a admis cererea de suspendare a executării titlului executoriu nr. 170398 din 15 iulie 2002, în baza dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu, ca organ cu activitate jurisdicţională, competent a soluţiona contestaţia prin decizie motivată, conform dispoziţiilor OUG nr. 13/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 506/2001.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, prin Decizia nr. 356 din 25 februarie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu şi constatând ivirea unui conflict negativ de competenţă, a trimis dosarul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea soluţionării conflictului de competenţă ivit între Tribunalul Sibiu şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa civilă nr. 95 din 2 aprilie 2003, a respins sesizarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, ca lipsită de obiect, reţinând că nu s-a ivit nici un conflict negativ de competenţă, întrucât Judecătoria Sibiu nu a pronunţat o hotărâre de declinare a competenţei în favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu. Întrucât aceasta din urmă a declinat competenţa la judecătorie, iar nu la tribunal, nu se poate reţine nici ivirea unui conflict negativ de competenţă între Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu şi Tribunalul Sibiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs se susţine că sentinţa a fost pronunţată în mod greşit, fără citarea autorităţii fiscale.
Al doilea motiv de recurs vizează stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina, în sensul că, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 13/2001 şi cele ale art. 5 din Legea nr. 29/1990, în opinia recurentei, competenţa de soluţionare revine Tribunalului Sibiu, iar nu Judecătoriei Sibiu, actul atacat nefiind un act de control sau de impunere, ci un act prin care i se comunică petentului că a beneficiat necuvenit de restituirea T.V.A. - ului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs, se constată că acesta nu poate fi primit, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., instanţa competentă să judece conflictul, va hotărî în Camera de Consiliu, fără citarea părţilor, iar această procedură a fost urmată de Curtea de Apel Alba Iulia, potrivit textului de lege.
Referitor la stabilirea competenţei se constată că instanţa de fond a reţinut corect că în cauză nu s-a ivit un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 pct. 2 şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ. Prin urmare, neconstatându-se ivirea unui conflict negativ de competenţă, Curtea de Apel Alba Iulia nu avea posibilitatea legală de a pronunţa un regulator de competenţă.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar motivele de recurs nefondate, se va respinge recursul declarat împotriva acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 95 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 306/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei | CSJ. Decizia nr. 3061/2003. Contencios → |
---|