CSJ. Decizia nr. 3066/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3066/2003
Dosar nr. 1758/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul B.V. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să dispună anularea hotărârii nr. 4214/2003, în sensul de a i se recunoaşte calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod greşit pârâta a reţinut în Decizia contestată că fiind născut în timpul refugiului părinţilor săi, el nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 138/CA/2003, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 4214/2003 şi a obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, fiind copil născut în timpul refugiului, dobândeşte acelaşi statut ca al părinţilor săi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
În motivarea recursului, pârâta-recurentă a susţinut că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 art. 1 lit. c), deoarece nu era născut la data strămutării părinţilor săi şi ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 ş.a. C fam, texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" din Codul familiei.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceiaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurent că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri - art. 5 C. civ.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 138/CA/2003 – P din 31 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3065/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3067/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
