CSJ. Decizia nr. 313/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 313/2003
Dosar nr. 715/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 august 2001, reclamanta SC F. SA Fălticeni, aflată în procedură de reorganizare judiciară, potrivit Legii nr. 64/1995, a solicitat anularea procesului-verbal nr. 934 din 19 martie 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Suceava şi a deciziei nr. 1102 din 20 iulie 2001, emise de Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la suma de 5.575.632.603 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A. şi impozitului pe salarii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, fiind în procedură de reorganizare judiciară, nu datorează majorările de întârziere calculate de organele de control, cu încălcarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, care prevăd că, de la data deschiderii procedurii, nici o dobândă ori altă cheltuială nu poate fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată, prin sentinţa nr. 211 din 28 noiembrie 2001, cu motivarea că reclamanta datorează majorările de întârziere calculate conform OG nr. 11/1996, iar prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu sunt aplicabile în cazul majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor către bugetul de stat.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit că nu sunt aplicabile în cauză, dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, ca lege specială care reglementează o procedură de executare silită, derogatorie de la dreptul comun, respectiv de la prevederile OG nr. 11/1996.
Recurenta a arătat că, după data de 11 septembrie 1997, când a fost deschisă procedura de reorganizare judiciară, au fost nelegal calculate majorări de întârziere la debitul existent la 31 august 1997 şi pentru care Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava a fost înscrisă în tabloul creditorilor. Sub acest aspect, recurenta a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, pentru că majorările de întârziere, deşi nu au fost expresprevăzute în lege, reprezintă din punct de vedere contabil, cheltuieli excepţionale care, asemenea altor datorii faţă de bugetul statului, se înregistrează în contul 671 „Cheltuieli excepţionale privind operaţiune de gestiune".
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Procedura de reorganizare judiciară a recurentei SC F. SA Fălticeni a fost deschisă la data de 11septembrie 1997 şi în tabelul de creanţe, aprobat de judecătorul-sindic în şedinţa din 14 ianuarie 2002, a fost înscrisă şi creanţa intimatei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, pentru suma de 6.330.021.521 lei, reprezentând T.V.A., impozite, taxe şi majorări de întârziere calculate până la 31 octombrie 1997, recunoscându-se declaraţia de creanţă depusă la 18 noiembrie 1997.
Această situaţie de fapt, reţinută şi în considerentele deciziei nr. 294 din 17 mai 2002, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi depusă în prezentul recurs, nu constituie temei de anulare a obligaţiilor fiscale, constatate de intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, prin procesul-verbal nr. 934 din 19 martie 2001.
Astfel, pentru perioada supusă controlului (august 1999 – decembrie 2000), s-a constatat că recurenta nu a virat în termen legal la bugetul statului, T.V.A. şi impozitul pe salarii, motiv pentru care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 5.575.632.603 lei.
Din Anexele 1 şi 2 la procesul rezultă că majorările de întârziere au fost calculate pentru obligaţiile de plată a T.V.A. şi a impozitului pe salarii, care au devenit scadente în perioada controlată, precum şi pentru debitele restante, existente în contul celor două obligaţii la data de 31 iulie 1999.
Recurenta a contestat în cauza de faţă, numai majorările de întârziere aferente debitelor existente în contul T.V.A. şi al impozitului pe salarii, la 31 iulie 1999, motivând că asemenea majorări nu pot fi adăugate soldului existent la 31 august 1997, întrucât după data de 11 septembrie 1997, la care a fost deschisă procedura de reorganizare judiciară, nici o cheltuială nu poate fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, conform art. 37 din Legea nr. 64/ 1995, republicată.
Susţinerea recurentei este contrară probelor administrate şi din care rezultă că debitele restante la 31 iulie 1999 şi pentru care numai de la această dată au fost calculate majorări de întârziere, au fost înregistrate în perioada noiembrie 1998 – iulie 1999, fiind constatate în procesul-verbal nr. 4659 din 23 septembrie 1999, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava.
Recurenta nu a contestat actul de control întocmit pentru cele două obligaţii fiscale şi cum acestea sunt datorate pentru perioada ulterioară datei la care a fost deschisă procedura reorganizării judiciare, se constată că au fost invocate fără temei, prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, care se referă exclusiv la creanţele existente la data deschiderii procedurii, iar nu la cele rezultate din continuarea activităţii societăţii debitoare în perioada de reorganizare judiciară.
Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, este nefondată, şi faţă de natura juridică a actului contestat în cauză şi care reprezintă titlul constatator al unei creanţe bugetare şi nu un act de executare silită.
Legea nr. 64/1995, privind reorganizarea judiciară şi falimentul, reglementează o procedură specială de executare silită colectivă şi de acoperire a creanţelor unui comerciant debitor, care se află în incapacitatea de plată, a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti.
Actul de control a fost, însă, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, prin aplicarea acelor prevederi din OG nr. 11/1996, care reglementează titlurile de creanţe bugetare pentru majorările de întârziere, şi nu prin aplicarea normelor de executare silită a unor asemenea creanţe.
Astfel, potrivit art. 4 lit. i), art. 13 şi art. 25 alin. (1) şi (3) din OG nr. 11/1996, procesul-verbal nr. 934 din 19 martie 2001, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, este un titlu de creanţă bugetară, prin care se constată şi se individualizează sumele de plată provenind din majorări de întârziere şi în baza acestui titlu executoriu de la scadenţă, poate fi pornită executarea silită.
În atare situaţie, se reţine că prin actul de control contestat de recurentă, nu se realizează o creanţă bugetară şi deci, este nefondată susţinerea din recurs privind existenţa unui concurs între creanţele bugetare şi cele de natură comercială şi aplicarea în acest caz a normelor de executare silită prevăzute cu caracter derogator în Legea nr. 64/1995.
De altfel, însăşi recurenta a recunoscut că dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu prevăd anularea sau scutirea de plata majorărilor de întârziere, pentru sumele datorate bugetului de stat şi calculate după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară. În consecinţă, aceste dispoziţii legale nu pot fi opuse în procedura prevăzută de OG nr. 11/1996 şi aplicată de organele de control, pentru constatarea existenţei şi întinderii unor creanţe bugetare.
Pentru considerentele expuse şi faţă de care nu se mai impune examinarea apărărilor formulate de recurentă, cu privire la includerea majorărilor de întârziere în categoria cheltuielilor societăţii, Curtea va menţine ca legală şi temeinică, hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F. SA Fălticeni, împotriva sentinţei civile nr. 211 din 28 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3129/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 3132/2003. Contencios.. Recurs în anulare → |
|---|
