CSJ. Decizia nr. 3132/2003. Contencios.. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3132/2003
Dosar nr. 193/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC K.S. SRL Mediaş, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Fiscal de Stat Sibiu, a solicitat anularea procesului-verbal nr. 368 din 21 martie 2000 a Direcţiei de Control Fiscal Sibiu şi a deciziei nr. 108 din 16 mai 2001 emisă de pârâtă şi exonerarea de plata sumelor de 37.404.085 lei T.V.A. şi 10.023.104 lei majorări de întârziere.
S-a susţinut că greşit i s-a respins contestaţia, întrucât nivelul dobânzilor acordate pentru împrumuturi agenţilor economici nu pot depăşi dobânda legală de 35% stabilită la nivelul taxei speciale a scontului stabilit de Banca Naţională a României.
În drept, s-au invocat prevederile OG nr. 207/1999 şi HG nr. 402/2000.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa nr. 1200/C din 18 septembrie 2001, a admis acţiunea, reţinând că S.F., în calitate de asociat unic al societăţii reclamante, a acordat acesteia un împrumut cu dobândă aferentă soldului zilnic al împrumutantului, în cauză neoperând dispoziţiile art. 3 din OG nr. 9/2000, care se aplică numai atunci când părţile contractante nu au stabilit nivelul ratei dobânzii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 102 din 28 ianuarie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin actul adiţional la contractul de împrumut, părţile contractante au stabilit dobânda la nivelul celei active, practicate de Banca Naţională a României, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din OG nr. 9/2000.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000 şi nr. 59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menţionate, întrucât au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se solicită în temeiul art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate, iar pe fond respingerea acţiunii, întrucât în cauză este un contract de împrumut comercial supus reglementărilor comerciale şi nu civile, aplicabile fiind dispoziţiile art. 3 din OG nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, care se calculează la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţională a României.
Societatea, acordând o dobândă mai mare decât cea legală, şi-a diminuat profitul impozabil şi evident impozitul pe profit astfel că, în mod corect, a fost obligată de organul de control la plata sumelor, reţinut prin procesul-verbal contestat, precum şi la plata penalităţilor de întârziere pentru impozitul pe profit.
Recursul în anulare este întemeiat.
Din actele dosarului rezultă că în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2000, SC K.S. SRL a calculat şi înregistrat în contul analitic 665-5 „Cheltuieli privind dobânzile aferente împrumuturilor de la persoane fizice" suma de 663.838.245 lei, din care 129.298.410 lei aferente perioadei 1 iulie – 31 decembrie 1999, reprezentând dobânzi aferente sumelor depuse în casieria societăţii de asociatul unic S.F. sub formă de împrumut acordat în baza contractului de împrumut încheiat cu societatea la 30 iunie 1999.
La calcul dobânzilor aferente soldului zilnic al împrumutului, pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2000, s-a utilizat dobânzile active (medii) ale băncilor comerciale de Banca Naţională a României.
Prin folosirea acestui procedeu, societatea a încălcat dispoziţiile art. 3 din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti care prevede că dobânda se stabileşte în materie comercială, când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţională a României.
Prin utilizarea de către societate la calculul cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumutului a unor dobânzi mai mari decât cea legală de 35% pe an, taxă oficială a scontului, stabilită prin Circulara Băncii Naţionale a României nr. 11/21 iulie 1998, profitul impozabil a fost diminuat cu 149.616.339 lei şi impozitul pe profit cu 37.404.085 lei pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2000.
Pentru neplata în termen a impozitului pe profit s-au stabilit majorări de întârziere de 10.023.804 lei.
În procedura prealabilă de contestare soluţia a fost de respingere în timp ce, la instanţe, de admitere şi anulare a actelor contestate, reţinându-se că este vorba de un contract de împrumut civil şi îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art. 2 din OG nr. 9/2000 care prevăd „în cazul în care potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală".
Prin actul adiţional din 15 ianuarie 2000, s-a stabilit că nivelul dobânzilor calculate pentru sumele împrumutate societăţii va fi la nivelul dobânzii active stabilit la Banca Naţională a României, astfel că nu se vor aplica prevederile art. 3 din OG nr. 9/2000.
Raţionamentul instanţelor are la bază o încălcare esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
OG nr. 9/2000 prevede că părţile contractante sunt „libere" să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligaţii, mai puţin în materie comercială unde, conform art. 3, „dobânda legală, se stabileşte când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţională a României".
C. com. în art. 7 prevede: „sunt comercianţi cei care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, precum şi societăţile comerciale; de asemenea odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele şi faptele juridice efectuate sunt prezumate a fi comerciale".
În cauză, contractul de împrumut, încheiat între S.F. şi SC K.S. SRL Mediaş, este un contract de împrumut comercial.
Este de necontestat atât calitatea de comerciant a societăţii comerciale împrumutate, cât şi a persoanei fizice împrumutate, care nu este alta decât asociatul unic al aceleiaşi societăţi, ce are comerţul ca profesiune obişnuiră (art. 7 C. com.), astfel că în cauză îşi găseşte aplicarea art. 3 şi nu art. 2 din OG nr. 9/2000.
În consecinţă, recursul în anulare fiind întemeiat, urmează a fi admis în baza art. C. proc. civ., a se casa hotărârile judecătoreşti criticate, iar pe fond se va respinge acţiunea, actele contestate fiind legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1200/C din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Sibiu.
Casează sentinţa atacată şi Decizia nr. 102 din 28 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia şi în fond respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 313/2003. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 3134/2003. Contencios. Anulare partiala decizie... → |
|---|
