CSJ. Decizia nr. 3274/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3274
Dosar nr. 722/200.
Şedinţa publică din 17 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 decembrie 2002 la Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ, sub nr. 151, reclamantul O.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor anularea hotărârii nr. 3305 din 1 noiembrie 2002 şi obligarea de a i se recunoaşte calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 57 pronunţată la 27 ianuarie 2003 a admis acţiunea formulată de reclamantul O.V., a anulat hotărârea nr. 3305 din 1 noiembrie 2002 şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că şi copiii născuţi în timpul refugiului dobândesc statutul juridic al părinţilor.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor susţinând că de aceste drepturi nu pot beneficia copiii care s-au născut ulterior strămutării părinţilor.
Recursul este nefondat.
Curtea, analizând sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Oradea urmează să constate că aceasta este legală şi temeinică.
Rezultă că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, că sensul legii este acela al unei reparaţii morale, atât pentru părinţii care au fost strămutaţi cât şi pentru copiii născuţi ulterior.
Interpretarea făcută de recurentă creează un regim discriminatoriu între membrii familiei sens pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 57/CA/P din 27 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3272/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3275/2003. Contencios → |
---|