ICCJ. Decizia nr. 33/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.33
Dosar nr.1865/2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 februarie 2003 reclamantul P.C.S.N. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a primi şi rezolva cererea sa prin care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 20.07.1956 – 04.07.1958 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul D.G.S.M., în condiţii deosebit de grele, situaţia sa încadrându-se în condiţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Totodată, reclamantul a arătat că deşi s-a adresat Comisiei din cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti de acordare a drepturilor solicitate, aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii sale în termen legal, printr-o hotărâre motivată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.316 din 11.03.2003, a admis acţiunea reclamantului şi constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva cererea reclamantului a obligat pârâta să emită un act administrativ prin care să soluţioneze cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, reţinând, în esenţă, că aceasta, în pofida dispoziţiilor legale, a refuzat să înregistreze şi să rezolve cererea, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi cele ale Legii nr. 309/2002.
Recurenta-pârâtă, prin motivele de recurs formulate în cauză, reiterează argumentele arătate în întâmpinarea formulată la instanţa de fond în sensul că verificându-se actele depuse la dosar de către intimatul-reclamant nu se confirmă cele solicitate de acesta, întrucât unitatea militară în cadrul căreia acesta şi-a efectuat stagiul militar nu este nominalizată în cadrul D.G.S.M., astfel încât, în mod corect s-a refuzat soluţionarea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Conform art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanţa soluţionând cauza, poate, printre altele, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 309/2002 comisia care funcţionează în cadrul caselor teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea OG nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare „este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”.
În cauză, din probele administrate, rezultă cu certitudine, pe de o parte, că intimatul-reclamant a adresat cererea în condiţiile prevăzute de lege şi, pe de altă parte, că autoritatea pârâtă nu a soluţionat-o, situaţie recunoscută chiar în întâmpinare, refuzul fiind motivat de neîndeplinirea de către solicitant a condiţiilor de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Această atitudine a recurentei-pârâte, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art.1 din Legea nr. 29/1990.
Prin urmare, constatându-se că motivele de recurs sunt nefondate, iar sentinţa atacată este legală şi temeinică, corect şi amplu motivată, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 316 din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3290/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare | CSJ. Decizia nr. 3300/2003. Contencios. Anulare proces-verbal de... → |
|---|
