CSJ. Decizia nr. 3461/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3461/2003

Dosar nr. 1980/2003

Şedinţa publică din 24 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 aprilie 2003, la Curtea de Apel Alba, C.E. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 48 din 26 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că sentinţa atacată nu a fost motivată şi separat de aceasta, în pronunţarea soluţiei atacate cu recurs, nu s-a ţinut seamă de probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile celor doi martori care în mod expres au precizat că recurenta s-a refugiat din Dej, în Sibiu, în 1940.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine că la 26 februarie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea formulată de reclamanta C.E., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi fost refugiată din Ardealul de Nord.

Recursul declarat este întemeiat şi va fi admis.

Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor G.E. şi D.M., în privinţa cărora în mod greşit, intimata Casa Judeţeană de Pensii Sibiu susţine că sunt nerelevante, recurenta s-a refugiat în 1940, din municipiul Dej, unde, de altfel, avea şi serviciu, în comuna Sălişte, judeţul Sibiu.

Refugiul recurentei a fost din motive etnice şi potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, petenta este îndreptăţită a beneficia de drepturile instituite de lege.

Urmează a se casa sentinţa recurată, conform art. 312145 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.E., împotriva sentinţei civile nr. 48 din 26 februarie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea. Anulează hotărârea nr. 369 din 23 octombrie 2002, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii, prin care să se reţină că reclamanta beneficiză de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu drepturile legale cuvenite pentru perioada 1 septembrie 1940 – 6 martie 1945, cu începere de la 1 august 2002.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3461/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs