ICCJ. Decizia nr. 355/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.355

Dosar nr.3158/2003

Şedinţa publică din30 ianuarie2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 13 mai 2003, reclamantul V.P. a chemat în judecatăCasa Judeţeană de Pensii Covasna, solicitândanularea hotărârii emise deaceasta cu nr.1702/18 martie 2003 şi obligarea pârâteisă-i emită o nouă hotărâre prin care să-irecunoascăbeneficiuldispoziţiilor Legii nr.309/2002 pentru perioada 26 iulie1955 – 20 august 1957.

Prin sentinţa civilă nr.180 din 15 iulie 2003, Curtea de Apel Braşov a admis acţiunea; a anulat hotărârea şi a obligatpârâta Casa Judeţeană de Pensii Covasna să emită o nouă hotărâre prin care sărecunoascăreclamantuluibeneficiul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 pentru perioada solicitată.

Impotriva acestei sentinţea declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Covasna, susţinând căreclamantul nu a făcut dovada ca în perioada stagiului militar ar fi lucrat în detaşament de muncă aparţinând D.G.S.M.

Recursuleste fondat.

In conformitatecu dispoziţiile art.1 din Legea nr.309/2002, privindrecunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în perioada 1950 – 1961;beneficiază de prevederile legiicetăţeanulromân care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă în perioada 1950 – 1961.

Potrivitart.6alin.2 din aceeaşi lege,livretul militar este documentul de bază pentru dovedireaacestei situaţii.

Ori, în speţă potrivitmenţiunile înscrise în livretul militar al reclamantului, rezultă că acesta a fost încorporat la 26 iulie 1955 la U.M. 03119 Bucureşti, dupăcare la U.M. 04195 Bucureşti şi lăsat la vatră la 20 august 1957.

In aceste condiţiiapreciereade cătreCurtea de Apel Braşov a perioadeiînscriseîn livretca fiind efectuată în detaşament de muncă – la Urziceni, numai pe baza susţinerii reclamantului neconfirmată de nici o altă dovadă oficială este văditnetemeinică. Aceasta cu atât mai multcu cât reclamantul avea posibilitatea în conformitate cu dispoziţiileLegiinr. 309/2002, să solicite relaţiiîn sprijinul afirmaţiilor salefie de la Centrul Militar Judeţean, fie de laU.M. 02405 Piteşti sau Arhivele Naţionale.

In consecinţăpentru o justă soluţionarea cauzei urmează a se dispunecasarea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru completarea probatoriilorîn sensul menţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Covasna împotriva sentinţei civile nr. 180/F din 15 iulie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, şi decontencios administativ.

Casează sentinţa atacată şi trimitecauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 355/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs