CSJ. Decizia nr. 3541/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3541/2003

Dosar nr. 2060/2003

Şedinţa publică din 28 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1524/2003. reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, solicitând anularea hotărârii nr. 977/1214 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâtă, cu obligarea la o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască reclamantului calitatea de beneficiar a Legii nr. 309/2002, întrucât a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Prin sentinţa nr. 120 din 9 aprilie 2003, s-a admis acţiunea, s-a anulat hotărârea nr. 977/1214/2003 şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002, pentru perioada 29 martie 1953 - 14 februarie 1956.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:

Din livretul militar şi din tabelul depus de pârâtă la poziţia 386, a rezultat că reclamantul a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 29 martie 1953 – 14 februarie 1956.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timişoara, criticând-o astfel:

Unităţile militare, UM nr. 04200 Caracal şi UM nr. 03981 Bucureşti, nu au făcut parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii, astfel încât în mod eronat i s-a acordat beneficiul Legii nr. 309/2002.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

La dosarul cauzei, nu s-a cerut şi nu există tabelul, poziţia 386, invocat de pârâtă şi care a stat la baza hotărârii nr. 977/1214 din 23 ianuarie 2003, prin care s-a respins cererea intimatului; se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru a se verifica pe bază de documente dacă intimatul poate sau nu să beneficieze de prevederile Legii nr. 309/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinţei nr. 120 din 9 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre soluţionare, la Tribunalul Hunedoara.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3541/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs