CSJ. Decizia nr. 3539/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3539/2003
Dosar nr. 425/2003
Şedinţa publică din 28 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta P.V. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea hotărârii nr. 3952/2002, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut după ce părinţii ei s-au refugiat din teritoriul Ardealului de Nord, aflat sub ocupaţie străină, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945.
S-a precizat în acţiune că părinţii reclamantei s-au refugiat ca urmare a persecuţiilor etnice la care au fost supuşi.
Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa civilă nr. 605/2002, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 3952/2002 şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască reclamantei statutul de refugiat pntru perioada 17 decembrie 1944 – 6 martie 1945, precum şi dreptul la indemnizaţia prevăzută de OG nr. 105/1999.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că naşterea reclamantei în timpul refugiului părinţilor săi, a avut drept consecinţă dobândirea statutului de refugiat, aceasta fiind asimilată cu statutul celorlalţi membri ai familiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile OG nr. 105/1999, deoarece ea s-a născut după ce părinţii săi s-au refugiat, situaţie în care nu poate fi vorba de strămutarea sa la un alt domiciliu.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304şi ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori, impune pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 şi altele C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persone" din acelaşi cod.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, că un minor, mai ales la o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri - art. 5 C. civ.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în raporturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele mai sus, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei nr. 605 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3547/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 354/2003. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
