CSJ. Decizia nr. 3547/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3547/2003
Dosar nr. 2087/2003
Şedinţa publică din 28 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Piteşti, reclamantul E.A. a chemat în judecată Casa de Pensii Argeş, pentru ca instanţa. prin sentinţa ce o va pronunţa. să dispună anularea hotărârii nr. 250/2002, prin care i-a fost respinsă cererea privind stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că după terminarea armatei efectuate în România, a fost lăsat la vatră în comuna Albeşti, judeţul Muscel şi nu în oraşul Hotin, care se afla sub ocupaţia rusească, părinţii săi refugiindu-se în aceiaşi comună.
Curte de Apel Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 46/2003, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data lăsării la vatră, reclamantul, fiind adoptat de N.E., avea domiciliu la părinţii adoptivi, respectiv în judeţul Muscel , motiv pentru care nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul E.A.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut că are calitatea de refugiat, deoarece prin ordinul de lăsare la vatră i s-a impus să meargă la Câmpulung şi nu la Hotin, care era localitatea sa de domiciliu.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304-3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice; după cum urmează lit. c) a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.
În cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant nu a făcut dovada unor persecuţii din motive etnice, deoarece acesta, după ce a fost încorporat la 1 noiembrie 1943, a fost lăsat la vatră la 2 aprilie 1945 la Câmpulung, judeţul Argeş şi nu în Hotin, ca urmare a faptului că părinţii săi adoptivi domiciliau în acest judeţ, adopţia fiind făcută la 11 ianuarie 1945.
Toate aceste împrejurări rezultă cu certitudine din actele depuse la dosar, respectiv sentinţa de adopţie nr. 1 din 11 ianuarie 1945 pronunţată de Tribunalul judeţului Muscel, ordinul de lăsare la vatră seria I nr. 064899 emis de Ministerul Apărării Naţionale, copia livretului militar.
Aşa fiind, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, recurentul, neputând fi asimilat refugiaţilor sau strămutaţilor.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.A., împotriva sentinţei nr. 46/F-C din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3538/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3539/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|