ICCJ. Decizia nr. 3683/2003. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3683/2003
Dosar nr. 529/2003
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2003, municipiul Reşiţa, prin primarul P.M., a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 382 din 10 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, solicitând casarea hotărârii atacate, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond nu a analizat legalitatea actului contestat - certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0756, emis la 30 noiembrie 2000, în favoarea SC T. SA Reşiţa, în conformitate cu HG nr. 834/1991, cel puţin în privinţa terenului de 1992 mp, din suprafaţă totală atribuită societăţii comerciale.
Cu privire la această suprafaţă de teren, de 1992 mp, recurenta a precizat că ar fi fost deţinută de o altă societate şi de persoane fizice, iar terenul deja atribuit intimatei, îi este suficient pentru desfăşurarea activităţii sale.
Recurenta a mai precizat că pe acest teren, de 1992 mp, este amenajată de autoritatea locală, o parcare ce constituie astfel domeniu public şi astfel recurenta are şi interes în promovarea procesului de faţă.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 382 din 10 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul municipiul Reşiţa, reprezentat prin primar, împotriva pârâţilor Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi SC T. SA Reşiţa.
Instanţa de fond a stabilit că acţiunea reclamantului nu este întemeiată, Legea nr. 29/1990 condiţionând în art. 1, acţiunea în contencios administrativ, de vătămarea unui drept recunoscut de lege, în favoarea reclamantului. Cum reclamantul nu a făcut dovada unui drept recunoscut de lege sau constituit pe acte admise pe baza legii, drept pe care autoritatea publică pârâtă are obligaţia să-l respecte şi eventual să-l realizeze în favoarea, sa acţiunea a fost admisă.
Mai mult, s-a reţinut că recurenta-reclamantă nu a dovedit nici susţinerea că terenul de 1992 mp ar face parte din domeniul public, din extrasele cărţii funciare, aflate în dosarul cauzei, rezultând fără echivoc că pe terenurile care însumează 6308 mp (inclusiv 1992 mp), figura ca proprietar, Statul român, care a conferit antecesoarei pârâtei, I.T.A. Caraş Severin, dreptul de administrare al acestuia.
Deci, numai Statul român ar putea, eventual, să se considere vătămat, dar nu municipiul Reşiţa, care nu poate invoca un drept de proprietate pe care ar putea să-l opună actului administrativ contestat în cauză.
Nemaifăcându-se actele cauzei, în raport şi cu motivele de recurs învocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel că recursul declarat va fi respins.
Recurenta-reclamantă nu a îndeplinit prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv nu a făcut dovada că ar fi fost vătămată în vreun drept prevăzut de lege, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat.
Faptul că recurenta ar fi construit o parcare, nu determină posibilitatea legală pentru recurentă, de a susţine că terenul pe care ar fi construit parcarea, îi aparţinea în proprietate.
Nici faptul că terenul ar fi „domeniu public", cum a susţinut recurenta, nu a fost dovedită de aceasta. De altfel, prin însăşi motivele de recurs, recurenta s-a limitat a susţine că terenul de 1992 mp pe care ar fi construit o parcare, a aparţinut altei persoane juridice, şi unor persoane fizice.
Aşa fiind, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins, conform art. 312145 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de municipiul Reşiţa, prin primarul P.M., împotriva sentinţei civile nr. 382 din 10 decembrie 2002, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 365/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... | ICCJ. Decizia nr. 380/2003. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
