ICCJ. Decizia nr. 3760/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3760/2003

Dosar nr. 2321/2003

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 19 martie 2003, reclamantul S.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 7355 din 12 februarie 2003, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată, din motive etnice.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 487 din 24 aprilie 2003, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 7355 din 12 februarie 2003, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, pentru perioada de refugiu 30 august 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2002.

Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut la 30 august 1943, dată la care părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice, din localitatea de domiciliu şi a dobândit prin naştere statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile pentru acordarea drepturilor recunoscute prin art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.

Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, întrucât Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor, iar intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres şi limitativ prin dispoziţiile imperative ale actelor normative sus-menţionate.

De asemenea, recurenta a arătat că soluţia instanţei de fond s-a întemeiat greşit pe dispoziţiile art. 100 C. fam. şi art. 14 alin. (1) şi art. 8 din Decretul nr. 31/1954, acte normative care nu erau în vigoare la data naşterii intimatului.

Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a interpretat corect prevederile Legii nr. 189/2000 şi ale HG nr. 127/2002, anulând actul administrativ întocmit de recurentă şi prin care a fost vătămat dreptul recunoscut intimatului, în cele două acte normative menţionate anterior.

Fiind născut după data la care părinţii săi s-au refugiat, din motive etnice, din localitatea de domiciliu, intimatul a fost lipsit de dreptul său la un domiciliu legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.

Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat, până la 6 martie 1945, şi pentru toţi membrii familiei intimatului, refugiaţi din motive etnice în altă localitate, în sensul că aceştia nu au mai avut în perioada respectivă o locuinţă statornică sau principală.

În atare situaţie, instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile în cauză prevederile Legii nr. 189/2000, dat fiind că, de la data naşterii sale, 30 august 1943, intimatul a avut, asemenea părinţilor săi, statutul juridic de persoană refugiată, din motive etnice.

În consecinţă, intimatul care s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, a suferit împreună cu aceştia efectele strămutării, din motive etnice, din localitatea de domiciliu, fiind îndreptăţit să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.

Drepturile acordate intimatului prin hotărârea instanţei de fond, au fost prevăzute expres în Legea nr. 189/2000 şi în HG nr. 127/2002, astfel încât este nefondată susţinerea recurentei privind aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, care nu erau în vigoare la data naşterii intimatului.

Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 487 din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3760/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs