ICCJ. Decizia nr. 3755/2003. Contencios. Refuz raspuns memoriu. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3755/2003

Dosar nr. 2280/2003

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 6 februarie 2003, reclamanta O.E. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru refuzul pârâtului de a-i răspunde la memoriul înregistrat la 12 decembrie 2002, prin care solicita reexaminarea soluţiei nr. 32557/8546 din 22 noiembrie 2002.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul, după ce prin adresa sus-menţionată, i-a comunicat că nu va promova recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti, criticate ca nelegale şi netemeinice, a refuzat să procedeze la reexaminarea cauzei şi a răspunde, astfel, la memoriul din 12 decembrie 2002.

Prin sentinţa civilă nr. 356 din 19 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că memoriul iniţial, prin care reclamanta solicita declararea recursului în anulare, a fost examinat, pârâtul comunicând soluţia la data de 22 noiembrie 2002.

Faptul că reclamanta a revenit cu un nou memoriu la care nu a primit răspuns, a fost considerat de instanţă că nu se încadrează în noţiunea de refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, câtă vreme recursul în anulare este o cale extraordinară de atac, a cărei exercitare este lăsată la aprecierea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta O.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că a revenit cu un memoriu, pentru a solicita promovarea recursului în anulare, întrucât în înscrisul în care i se comunica soluţia, pârâtul a omis să se refere la hotărârea de fond criticată, respectiv încheierea nr. 965/2001 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr. 6481/2001.

Examinând cauza în raport cu motivul invocat şi având în vedere şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că nu sunt întrunite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, în sensul unui refuz nejustificat al pârâtului, de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

Memoriul iniţial prin care reclamanta solicita promovarea recursului în anulare împotriva mai multor hotărâri judecătoreşti, pronunţate de instanţele din judeţul Vâlcea, a fost soluţionat, chiar dacă în cuprinsul comunicării nu se face referire şi la sentinţa nr. 965/2001, criticată în mod deosebit, apreciindu-se că nu sunt întrunite cerinţele art. 330 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.

Împrejurarea că reclamanta, nemulţumită de soluţia dată, a reiterat memoriul, la care pârâtul nu a răspuns, nu se încadrează în condiţiile unui refuz nejustificat, acţiunea fiind respinsă în mod întemeiat.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de O.E., împotriva sentinţei civile nr. 356 din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3755/2003. Contencios. Refuz raspuns memoriu. Recurs