ICCJ. Decizia nr. 3756/2003. Contencios. La declinare de competenta anulare decizie C.N.A. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3756/2003
Dosar nr. 2283/2003
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 martie 2003 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC N.T. SRL Bucureşti a solicitat anularea deciziei nr. 61 din 18 martie 2003, prin care pârâtul C.N.A. a menţinut sancţiunea contravenţională, aplicată prin Decizia nr. 39 din 18 februarie 2003, dar a redus cuantumul amenzii de la 250.000.000, lei la 150.000.000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, excepţie care a fost admisă, şi prin sentinţa civilă nr. 531 din 16 aprilie 2003, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că fapta contravenţională pentru care a fost sancţionată reclamanta, este prevăzută într-un act cu caracter normativ emis de C.N.A., respectiv în Decizia nr. 78/2002, situaţie în care plângerea împotriva actului de constatare şi de sancţionare a contravenţiei, se soluţionează de către judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, conform art. 31-32 din OG nr. 2/2001. Instanţa de fond a considerat că dispoziţiile art. 93 din Legea nr. 504/2002, care prevăd competenţa instanţei de contencios administrativ, nu sunt aplicabile decât în cazul contestării deciziilor luate de C.N.A. sau de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, pentru sancţionarea încălcării prevederilor acestei legi, iar nu în cazul încălcării reglementărilor emise de pârât.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta şi pârâtul, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă, pentru a fi judecat fondul pricinii.
Recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, nu se aplică şi contravenţiilor din materia audiovizualului, decât în măsura în care Legea nr. 504/2002, ca lege specială, nu cuprinde dispoziţii derogatorii. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că Legea nr. 504/2002 are dispoziţii speciale în privinţa competenţei materiale a instanţei care soluţionează plângerea împotriva actelor de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor, deoarece prevede expres în art. 93 alin. (2), că deciziile de sancţionare luate de C.N.A. pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.
În recursul declarat de C.N.A. s-a invocat, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., acelaşi motiv de casare şi s-a precizat că după pronunţarea hotărârii atacate, Legea nr. 504/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 402/2003, şi în modificările aduse dispoziţiilor art. 93 şi 94 din lege, s-a făcut distincţia clară, în sensul că actele de sancţionare emise de C.N.A., sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, iar contravenţiilor aplicate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, le sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va admite cele două recursuri pentru următoarele considerente:
Legea audiovizualului nr. 504/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 402/2003, (M. Of. nr. 709/10.10.2003).
Conform dispoziţiilor art. 91 alin. (1), art. 93 alin. (1) şi (3) şi art. 94 din noua reglementare, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor Legii audiovizualului şi a deciziilor cu caracter normativ, emise de C.N.A., iar deciziile de sancţionare adoptate de consiliu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, spre deosebire de contravenţiile constatate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cărora le sunt aplicabile prevederile OG nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002.
În consecinţă, deciziile emise de C.N.A., pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, indiferent dacă faptele care constituie contravenţii, au fost prevăzute în Legea nr. 504/2002 sau într-un act normativ propriu, adoptat de consiliu, în exercitarea competenţei sale legale de reglementare, pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.
Faţă de normele speciale de competenţă materială, cuprinse în dispoziţiile legale menţionate anterior, se constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile din dreptul comun privind regimul juridic al contravenţiilor, reglementat prin OG nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002.
Pentru considerentele expuse şi care fac inutilă examinarea celorlalte susţineri, invocate de recurenta-reclamantă în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va admite ambele recursuri, va casa hotărârea atacată şi conform art. 313 C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de C.N.A. Bucureşti şi de SC N.T. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 531 din 16 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3755/2003. Contencios. Refuz raspuns memoriu.... | CSJ. Decizia nr. 376/2003. Contencios → |
|---|
