CSJ. Decizia nr. 38/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 38/2003
Dosar nr. 1686/2002
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea depusă la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi contencios administrativ şi care a format dosarul nr. 7276/2001, reclamanta SC E. SRL Baia Mare a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat anularea deciziei nr. 1887 din 22 noiembrie 2001 şi a procesului-verbal nr. 994/2001, încheiat de comisarii Gărzii Financiare, secţia Maramureş, act de control prin care a fost obligată să achite la bugetul de stat, 582.114.742 lei, cu titlu de diferenţă de impozit pe profit şi majorări de întârziere.
A susţinut în motivarea acţiunii că organul de control, dar şi Ministerul Finanţelor Publice, în soluţionarea contestaţiei, a reţinut nelegal că nu este benefiara facilităţilor acordate de OUG nr. 24/1998, cu toate că a îndeplinit condiţiile prevăzute de acest act normativ.
Instanţa de fond, prin sentinţa nr. 115 din 2 aprilie 2002, a respins acţiunea, reţinând că în raport cu prevederile art. 6 din OUG nr. 24/2002, nu întruneşte condiţiile de acordare a facilităţilor solicitate şi că în mod justificat, organele de control financiar au constatat ca fiind datoare la buget, cu suma de 582.114.742 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi reclamanta SC E. SRL Baia Mare. Astfel, se susţine că în mod nelegal, instanţa a reţinut că reclamanta beneficiază de facilităţi, numai de la data de 12 mai 2000, şi nu de la eliberarea certificatului provizoriu de investitor, respectiv de la 30 martie 2000, deşi actele normative care reglementează regimul zonelor defavorizate, acordă facilităţi de la data eliberării certificatului provizoriu de investitor şi numai printr-o asemenea greşită aplicare a legii s-a respins acţiunea.
Recursurile declarate se constată a fi întemeiate, pentru considerentele ce se expun.
Este de principiu că reglementările privind acordarea unor facilităţi sunt de strictă aplicare, fiind norme juridice fiscale şi atâta vreme, cât aceste norme juridice stipulează expres că aceste facilităţi se acordă în baza certificatului provizoriu de investitor, fără să fie determinat un alt moment al naşterii dreptului de a pretinde beneficiul acestor facilităţi, instanţa nu avea posibilitatea şi temeiul legal să considere că reclamanta-recurentă datorează impozit pe profit pentru venituri, în perioada 30 martie 2000 – 12 mai 2000.
În acest sens, art. 5 pct. 4 din Norma metodologică de aplicare a OUG nr. 24/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 20/1999, prevede că agenţii economici care, aflăndu-se la începutul activităţii, nu pot face dovada privind efectuarea investiţiei începerii activităţii şi crearea de noi locuri de muncă, pot solicita eliberarea unui certificat provizoriu de investitor în zona defavorizată, pentru cel mult 3 luni: Dacă în această perioadă nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de ordonanţă, sunt obligaţi să plătească, respectiv să restituie, contravaloarea tuturor facilităţilor de care au beneficiat.
Ori, reclamanta-recurentă a făcut dovada că a realizat şi îndeplinit toate condiţiile legii, pentru a beneficia de facilităţi. În acelaşi sens este şi prevederea din art. 6 din aceeaşi normă. Definitoriu pentru acordarea facilităţilor nu este data efectivă a dobândirii investiţiei noi, ci faptul că aceasta a fost efectuată în perioada de valabilitate a certificatului provizoriu de investitor, în speţă până la 30 iunie 2000.
Reclamanta-recurentă fiind la începutul activităţii, a solicitat şi obţinut certificatul provizoriu de investitor cu nr. 365 din 30 martie 2000, cu termen de valabilitate până la 30 iunie 2000, iar în această perioadă a efectuat angajări de personal, a efectuat investiţii în echipamente electrice, a cumpărat active, îndeplinind, deci, angajamentele şi cerinţele legii, obţinând începând cu 1 iulie 2000, certificatul definitiv de investitor.
Faţă de aceste considerente, se constată că cele două recursuri sunt întemeiate, urmând a fi admise, iar pe cale de consecinţă, sentinţa nr. 115 din 2 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, va fi casată ca nelegală, iar în fond, va fi admisă acţiunea reclamantei. Se va desfiinţa Decizia nr. 1887/2001, a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi actele de control încheiate, exonerându-se reclamanta de plata sumei de 582.114.742 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC E. SRL Baia Mare şi de Ministerul Public, împotriva sentinţei civile nr. 115 din 2 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea SC E. SRL Baia Mare.
Desfiinţează Decizia nr. 1887/2001, a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi actele de control, încheiate, examinând-o pe reclamantă de plata sumei de 582.114.742 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3798/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 38/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
