ICCJ. Decizia nr. 3811/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3811/2003
Dosar nr. 910/2002
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 mai 2001, reclamanta SC M.B. SA Târgovişte a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Dâmboviţa şi Administraţia Financiară Târgovişte, solicitând anularea deciziei nr. 1 din 8 februarie 2001 şi anularea procesului-verbal nr. 194 din 2 octombrie 2000, la capitolul privind impozitul pe profit şi exonerarea sa de plata sumei de 196.284.490 lei, impozit pe profit şi de majorările, în sumă de 12.071.877 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că este o societate scutită de plata impozitului pe profit pe perioada I 1998 – ianuarie 2003, potrivit actelor normative aplicabile în materie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 15 din 4 februarie 2002, a respins ca nefondată acţiunea, analizând evoluţia legislaţiei privind stimularea investiţiilor străine.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta SC M.B. SA, susţinând în esenţă nelegalitatea acesteia, întrucât s-a pronunţat în baza dispoziţiilor OUG nr. 217/1999 şi a OUG nr. 6/2000, neamintind în considerentele sentinţei, dispoziţiile Legii nr. 35/1991 ale Legii nr. 10/1992, ale HG nr. 319/1991 şi ale art. 11 din Constituţie.
În al doilea motiv de casare, se arată că instanţa a încălcat principiul neretroactivităţii legii în timp, susţinând că deşi OUG nr. 6/2000 a intrat în vigoare la 21 februarie 2000,îşi produce efectele începând cu 1 ianuarie 2000.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 35/1991, prevăd că investiţiile străine efectuate potrivit prevederilor prezentei legi, beneficiază de regimul juridic stabilit prin aceasta, pe întreaga durată de existenţă, în măsura în care o lege anterioară nu conţine prevederi mai favorabile.
Acţionarii recurentei sunt cetăţeni turci şi italieni, investiţiile acestora fiind reglementate de Acordurile încheiate de Guvernul României şi Guvernul Turciei (Legea nr. 10/1992) şi între Guvernul României şi Guvernul Italian (HG nr. 319/1991).
Potrivit art. 11 din Constituţie, tratatele internaţionale ratificate de România fac parte din dreptul intern.
Susţinerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa potrivit căreia, la momentul controlului, Legea nr. 35/1991 nu ar mai fi fost aplicabilă nici unui contribuabil, nu poate fi reţinută, instanţa de fond făcând o apreciere greşită a succesiunii în timp a actelor normative privind impozitul pe profit.
Astfel, prin art. 15 şi art. 151 din OUG nr. 92/1997, aprobată prin Legea nr. 241/1998 se prevede în mod expres că se menţin facilităţile prevăzute de Legea nr. 35/1991.
Art. 15 stipulează în mod expres: „Facilităţile în derulare, stabilite conform Legii nr. 35/1991, privind regimul investiţiilor străine, cu modificările şi completările ulterioare, conform Legii nr. 71/1994, privind acordarea unor facilităţi suplimentare faţă de Legea nr.35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini şi în industrie, şi conform OUG nr. 31/1997, privind regimul investiţiilor străine în România, sunt menţinute până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate.
Art. 151 prevede că, investiţiile străine efectuate conform prevederilor Legii nr. 35/1991, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 71/1994, beneficiază de facilităţile stabilite de aceste legi până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate, în baza documentelor de constituire, înregistrate, potrivit legii, la Oficiul Registrului Comerţului, fără a fi necesară atestarea cu certificat de investitor.
Aceste prevederi au fost dezvoltate de art. 9 din HG nr. 94/1998, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 92/1997, privind stimularea investiţiilor directe care la lit. c), a prevăzut că, în sensul art. 15 din OUG nr. 92/1997, prin facilităţi în derulare se înţeleg cele prevăzute la art. 14 şi 16 din Legea nr. 35/1991, republicată, acordate investiţiilor străine înfiinţate până la data de 31 decembrie 1994, pentru care s-au eliberat certificate de investitori.
În completarea acestui act normativ a fost emisă HG nr. 323/1998, care prevede că investitorii care au început procesul de investiţie în România, prin una dintre modalităţile prevăzute de Legea nr. 35/1991, republicată, de Legea nr. 71/1994 sau de OUG nr. 31/1997 şi care sunt deţinători ai certificatului de investitori străini, eliberat în conformitate cu art. 20 din OUG nr. 31/1997, beneficiază în continuare de facilităţi, la data înregistrării ca investitori străini.
Facilităţile obţinute în baza legislaţiei, în vigoare la data acordării, se derulează de la data şi pe perioade prevăzute de lege, chiar dacă punerea în funcţiune a investiţiei este ulterioară intrării în vigoare a OUG nr. 92/1997.
Dispoziţiilor art. 15 au fost abrogate prin OUG nr. 217/1999, dar restul prevederilor nu au fost modificate, completate sau abrogate.
De altfel, titulatura OUG nr. 217/1999 este pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, dispoziţiile sale nefăcând nici o trimitere directă la Legea nr. 35/1991.
Ulterior, prin OUG nr. 6/2000 (M. Of. nr. 74/21.02.2000), au fost modificate prevederile OUG nr. 217/1999, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, în sensul abrogării prevederilor referitoare la impozitul pe profit din mai multe acte normative, printre care la lit. j) se înserează şi art. 151 din OUG nr. 92/1997, privind stimularea investiţiilor directe.
Chiar mergând pe teza susţinută de autorităţile fiscale şi însuşită de instanţa de fond, total inacceptabilă, aşa cum s-a arătat mai sus, este clar că până la 21 februarie 2000, aceste facilităţi nu au fost abrogate, dispoziţiile art. 151 din OUG nr. 92/1997 fiind în vigoare.
În considerentele sentinţei, se reţin în mod greşit că perioada pentru care s-a stabilit prin procesul-verbal de control ,obligarea pârâtei la plata impozitului pe profit este 21 februarie 2000 – iunie 2000, în care au fost în vigoare dispoziţiile OUG nr. 6/2000. În realitate, impozitul reţinut prin procesul-verbal, priveşte perioada 1 ianuarie 2000 - 30 iunie 2000, conform cap. IV din acest act, nu numai perioada ulterioară publicării OUG nr. 6/2000.
Susţinerea instanţei potrivit căreia, „chiar dacă OUG nr. 6/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial, calculul impozitului pe profit se face având în vedere anul fiscal, nu poate fi reţinută. În interpretarea instanţei ar însemna, că dacă se modifică în orice moment din an prevederile privitoare la impozitul pe profit, acestea se aplică retroactiv pentru întregul an fiscal, contrar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care prevăd neretroactivitatea legii.
De altfel, ulterior pronunţării instanţei de fond, în lunile aprilie şi iunie 2002, prin OUG nr. 42/2002, aprobată prin Legea nr. 406/2002, s-a prevăzut în mod expres că facilităţile acordate de Legea nr. 35/1991, au fost în vigoare în perioada ce a făcut obiectul controlului autorităţilor fiscale.
Emiterea acestui act normativ care prevede în mod expres abrogarea facilităţilor fiscale acordate de Legea nr. 35/1991, demonstrează că autorităţile fiscale au făcut o interpretare greşită a actelor normative mai sus menţionate.
Aşa fiind şi văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei, se va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii, se vor anula actele administrative contestate şi se va exonera reclamanta de plata sumelor reţinute de organele de control.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.B. SA, Târgovişte, împotriva sentinţei civile nr. 15 din 4 februarie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC M.B. SA Târgovişte.
Anulează Decizia nr. 1 din 8 februarie 2001, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa. Anulează Cap. III pct. 4 din procesul-verbal nr. 194 din 2 octombrie 2000, încheiat de Administraţia Financiară Târgovişte.
Exonerează pe reclamantă de plata sumei de 196.284.407 lei, impozit pe profit şi de 12.071.877 lei, majorări la impozitul pe profit.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3810/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3812/2003. Contencios → |
|---|
