ICCJ. Decizia nr. 3835/2003. Contencios.. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3835/2003
Dosar nr. 2078/2003
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a chemat în judecată Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru a fi obligat să-i comunice în scris informaţiile de interes public, solicitate prin cererea nr. 303 din 26 august 2002, respectiv:
- Câte autorizaţii de efectuare a unor acte, în scopul culegerii de informaţii: interceptarea comunicaţiilor, căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri, pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee, instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse şi câte autorizaţii de înregistrări ale convorbirilor şi/sau de imagini au fost solicitate parchetului pe baza Legii nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, a Legii nr. 14/1992, privind organizarea şi funcţionarea S.R.I. sau a Codului de procedură penală, în perioada 1990 – 2002.
- Câte dintre acestea au fost aprobate şi câte au fost prelungite în aceiaşi perioadă;
- Care a fost cea mai mare durată a unei astfel de supravegheri autorizate;
- Câte din persoanele supravegheate au fost trimise în judecată şi câte au fost condamnate;
- Câte din persoanele supravegheate au fost înştiinţate ulterior de parchet că au fost supravegheate;
- Câte dintre persoanele a căror supraveghere a fost autorizată, au făcut plângere împotriva actului de autorizare sau a activităţilor care fac obiectul acestuia şi câte plângeri au fost admise.
A mai solicitat reclamanta să se constate că pârâtul a încălcat prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 şi să fie obligat să iniţieze o anchetă administrativă internă, pentru sancţionarea celui vinovat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin sentinţa nr. 892 din 20 decembrie 2002, a respins excepţia de tardivitate a formulării cererii. A admis în parte cererea şi a obligat pârâtul să comunice reclamantei informaţiile solicitate prin scrisoarea nr. 303 din 26 august 2002 şi a respins capătul de cerere privind constatarea încălcării art. 7 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.
Instanţa a reţinut că informaţiile menţionate nu intră în categoria secretelor de stat, întrucât nu vizează nici unul din domeniile specificate în art. 17 din Legea nr. 182/2002, astfel încât nu pot fi considerate infirmaţii clasificate.
S-a mai reţinut că informaţiile solicitate în cauză nu se încadrează în nici una dintre categoriile prevăzute în art. 12 din Legea nr. 544/2001, iar procedura de autorizare reglementată prin art. 13 din Legea nr. 51/1991 nu este de natură a conferi informaţiilor în cauză un caracter clasificat, întrucât acestea nu se confundă cu însăşi activitatea desfăşurată de S.R.I, în vederea realizării siguranţei naţionale.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului, la iniţierea unei anchete administrative pentru sancţionarea persoanei vinovate, s-a arătat că nu poate fi admisă, întrucât dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 prevăd doar obligarea pârâtului la comunicarea informaţiilor de interes public solicitate şi la plata daunelor morale şi/sau patrimoniale, în cazul în care acestea au fost cerute.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 291 din 17 aprilie 2003, a respins recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, reţinând că informaţiile solicitate de reclamantă au caracter general, sub formă numerică, nu vizează aspecte legate de siguranţa naţională şi nu pot fi confundate cu însăşi activitatea S.R.I.
S-a apreciat că motivarea în fapt şi în drept a sentinţei poate fi complinită şi cu expunerea intimatei-reclamante privind art. 4 din Recomandarea (2002) 2 a Consiliului Europei – Consiliul de Miniştri, cu privire la accesul la documentele publice.
Împotriva hotărârilor, la 27 mai 2003, Procurorul General al României a declarat recurs în anulare, susţinând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionarea greşită a cauzei pe fond.
Se solicită în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi respingerea acţiunii. Totodată, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. civ., solicită suspendarea executării hotărârilor criticate, până la soluţionarea recursului în anulare.
Se arată că informaţiile solicitate sunt informaţii secrete de stat, în sensul prevederilor art. 15 din Legea nr. 182/2002, au caracter clasificat. Refuzul divulgării lor este justificat, întrucât altfel s-ar aduce atingere securităţii naţionale, care reprezintă unul dintre interesele publice majore, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada existenţei unui interes public superior, care să constituie temei pentru divulgarea informaţiilor secrete de stat, solicitate prin acţiune.
Deşi informaţiile solicitate de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki au caracter statistic, cât timp acestea nu pot fi solicitate de la organele specializate în activitatea de informaţii, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa nr. 482/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, este evident că nu vor putea fi divulgate nici de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, întrucât altfel, s-ar ajunge ca, pe cale indirectă, informaţii secrete de stat să fie aduse la cunoştinţa publicului, cu încălcarea obligaţiei de protecţie a acestor informaţii, prevăzută prin art. 12 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.
Prin întâmpinare, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, solicită respingerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca neîntemeiat.
Se arată că sentinţa nr. 829/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, împotriva căreia a declarat recurs în anulare procurorul general, priveşte un litigiu între aceste părţi.
Prin admiterea recursului în anulare s-ar încălca principiul stabilităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta s-ar încălca art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. care garantează dreptul la un proces echitabil.
Motivele invocate nu sunt specifice unei căi extraordinare de atac, întrucât se repune în discuţie fondul cauzei, se permite rediscutarea unei hotărâri irevocabile nu în situaţii cu totul excepţionale, ci, practic, pentru orice motiv.
Instanţele de fond şi de recurs au aplicat corect legea, atunci când au constatat că informaţiile de interes public solicitate nu sunt exceptate de la liberul acces, întrucât nu sunt apte, în mod obiectiv să prejudicieze siguranţa naţională.
Susţinerea că recursul în anulare este inadmisibil, nu poate fi primită.
Temeiul legal al declarării lui la 27 mai 2003, de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, îl constituie prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
Prin OUG nr. 58/2003, privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, s-a precizat la pct. 18 că art.330 –3304 C. proc. civ. se abrogă (capitolul recursul în anulare), dar în art. 2 s-a arătat expres că „hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate", astfel că, recursul în anulare urmează a fi analizat.
Dintr-o eroare materială s-a consemnat numărul sentinţei 829/2002, în realitate fiind 892/2002, întrucât Decizia atacată priveşte această ultimă sentinţă.
Recursul în anulare este nefondat.
Potrivit art. 6 alin. (1) din legea menţionată „orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public".
Prin aceasta se concretizează principiul consacrat de art. 37 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, nu poate fi îngrădit".
Atât Constituţia, cât şi legea, stabilesc unele limitări ale dreptului de informaţie.
Art. 31 alin. (3) din Constituţie prevede: „dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională", iar art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001, exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 „informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii".
În cauză, s-a apreciat corect că informaţiile solicitate nu sunt din categoria celor clasificate, întrucât sunt simple date exprimate sub forma unor cifre care, oricum ar fi interpretate, nu pot constitui prin ele însele, un pericol pentru securitatea naţională.
Informaţiile cerute nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 544/2001, pentru că nu vizează date personale, nu se pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane, nu dezvăluie surse confidenţiale.
În cauză, nu-şi găseşte aplicarea nici art. 13 din Legea nr. 52/1991, Legea privind siguranţa naţională a României, datele solicitate nu se confundă cu însăşi activitatea desfăşurată de S.R.I., în vederea realizării siguranţei naţionale, nu privesc activitatea acesteia, ci cea desfăşurată de pârât, astfel nu se poate reţine ignorarea dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 14/1992 - Legea privind organizarea şi funcţionarea S.R.I.
Cum informaţiile solicitate de reclamantă sunt informaţii de interes public, refuzul pârâtului de a le comunica este nejustificat, astfel legal şi temeinic, instanţa l-a obligat pe acesta să le comunice.
Este real că prin sentinţa nr. 482 din 29 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, s-a respins cererea formulată de reclamanta Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, în contradictoriu cu S.R.I., ca neîntemeiată, reţinându-se că informaţiile solicitate de reclamantă, chiar dacă prin ele însele nu au caracter secret, dobândesc un asemenea caracter, deoarece sunt folosite în activitatea de strângere a informaţiilor clasificate potrivit Legii nr. 182/2002.
Nu există, însă, identitate de obiect pentru a fi primită susţinerea din recursul în anulare, că prin menţinerea hotărârilor atacate s-ar ajunge ca, pe cale indirectă, informaţii secrete de stat să fie aduse la cunoştinţa publicului, cu încălcarea obligaţiei de protecţie a lor, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.
În consecinţă, recursul în anulare este nefondat, astfel că urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate formulată în baza art. 300 alin. (2) C. proc. civ., rămânând fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei civile nr. 829 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, şi împotriva deciziei nr. 291 din 17 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3812/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3837/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
