ICCJ. Decizia nr. 3917/2003. Contencios. Anulare acte control A.N.D.siM.L.P.T.L. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3917/2003
Dosar nr. 2305/2002
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2001, reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Petrobrazi, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în prezent Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi R.A. A.N.D., anularea deciziei nr. 122 din 3 octombrie 2001, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal de control nr. 15490 din 10 septembrie 2001, încheiat de pârâtă, cu privire la suma de 5.289.813.890 lei, pe care reclamanta o datorează la Fondul special al Drumurilor Publice.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal menţionat, i-a fost stabilită în sarcină, contribuţia datorată la Fondul special al drumurilor publice, pentru perioada 1 august 1999 - 31 decembrie 1999. Din aceasta a achitat o parte, contestând suma de 5.289.813.890 lei, pe care consideră că nu o datorează.
Astfel, din totalul acestei sume, 2.076.854.454 lei a făcut obiectul unui proces-verbal anterior- contestat în cadrul unui alt proces, iar restul de 3.034.189.724 lei a fost eronat reţinut -ca fiind datorat.
Deşi a contestat acest aspect, în mod greşit, prin Decizia atacată, pârâtul i-a respins contestaţia.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 69 din 6 iunie 2002, a admis acţiunea, a anulat parţial actele administrative atacate, stabilind că reclamanta mai datorează la Fondul special al Drumurilor Publice, suma de 179.357.712 lei, în loc de 5.289.813.890 lei şi a obligat pârâţii la 5.078.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă, administrat în cauză, reţinând că reclamanta nu datorează:
- suma de 251.157.480 lei cu titlu de taxă de drum, deoarece priveşte livrări de motorină fără perceperea acestei taxe, motorina nefiind folosită pentru circulaţia pe drumurile publice.
- suma de 1.825.099.974 lei reţinută ca taxă de drum, pentru că priveşte o cantitate de motorină livrată la export, în contul S.N.P. P. SA;
-suma de 3.034.198.724 lei cu titlu de taxă de drum, având în vedere că este aferentă unei cantităţi de benzină, care a fost exportată şi ulterior, restituită reclamantei, din totalul sumei contestate, reclamanta având de plătit doar diferenţa în sumă de 179.357.712 lei.
Împotriva sentinţei au declarat, fiecare în parte, în termen legal, recurs, pârâţii Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi R.A. A.D.N.R.
În cadrul unor critici comune, recurenţii au susţinut, în esenţă, nelegalitatea sentinţei, pronunţată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 118/1996 şi a Normelor nr. TB/3321/1997, instanţa însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză, întocmit doar pe baza actelor şi declaraţiilor prezentate de reclamantă, fără analiza procesului-verbal de control.
Recurentul-pârât a mai susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece nu a analizat şi apărările pârâţilor, din care reiese că la momentul efectuării controlului, reclamanta a prezentat actele într-o altă formă, decât cea prezentată la judecată, fiind operate modificări pro causa, ce nu prezintă relevanţă în raport cu data efectuării şi finalizării controlului.
Criticile sunt neîntemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 118/1996, republicată, aşa cum a fost modificată prin OG nr. 110/1999, în vigoare la acel moment, sursele Fondului special al Drumurilor Publice se constituie, prin aplicarea unei cote de 25% asupra preţului cu ridicata, la „rafinărie, exclusiv accizele, pentru carburanţii auto livraţi la intern de către producători, precum şi pentru carburanţii auto consumaţi de către aceştia pentru autovehiculele şi remorcile proprii", iar potrivit prevederilor art. 2 lit. a) teza 1 din acelaşi act normativ se constituie „prin aplicarea unei cote de 5% asupra preţului cu ridicata, exclusiv accizele, pentru autovehiculele şi remorcile livrate la intern de către producătorii din ţară şi destinate vânzării pe piaţa internă".
Constituirea surselor acestui fond special se face, deci, pe seama taxei aşezate în cote procentuale fixe, nefiind permisă perceperea acestora dacă nu sunt stabilite prin lege.
Întrucât textele normative citate reglementează expres modurile de constituire a Fondului special al Drumurilor Publice, rezultă că şi în sarcina intimatei reclamante, se putea reţine contribuţia la acest fond exclusiv, în modalităţile prevăzute de aceste dispoziţii legale.
Analizând actele depuse de părţi, precum şi raportul de expertiză administrat în faza judecăţii în primă instanţă, Curtea constată că, în mod corect, din totalul sumei contestate de 5.289.813.890 lei, i s-a menţinut în sarcină doar un debit de 179.357.712 lei.
Nu se poate reţine că soluţia instanţei de fond este nemotivată sau conţine motive străine de natura pricinii, instanţa fundamentându-şi hotărârea pe concluziile unui expert de specialitate, autorizat şi pe actele dosarului.
Aspectul privind eventualele modificări pe care le-ar fi făcut intimata, ulterior controlului pe documentele prezentate, este nedovedită, iar dacă recurentele aveau îndoieli cu privire la autenticitatea sau realitatea menţiunilor făcute, puteau recurge la procedura înscrierii în fals cu privire la aceste documente, ceea ce nu au făcut.
În raport cu aceste acte, concluziile expertei sunt în concordanţă cu prevederile Legii nr. 188/1996, în vigoare la acea dată şi ale Normelor nr. TB/3321/1997, pentru taxa de drum, în sumă de 5.110.456.178 lei ( 251.157.178 lei, plus 1.825.099.974 lei, plus 3.034.198.724 lei), neexistând temei legal de impunere, fiind vorba despre cantităţi de motorină livrată la export şi despre facturi de stornare, corect întocmite datorită schimbării destinaţiei unor produse petroliere livrate de la intern, la export, ori despre cantităţi de carburanţi transferate gestionar, sucursalelor, situaţii care nu se regăsesc pentru cele expres prevăzute ca surse de constituire a Fondului special al Drumurilor Publice.
Întrucât motivele de casare invocate de recurenţi nu sunt de natură să infirme legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, în considerarea celor expuse şi a prevederilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursurile vor fi respins ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi R.A. A.D.N.R., împotriva sentinţei civile nr. 69 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2003.
JUDECATOR,
JUDECATOR,
JUDECATOR,
| ← ICCJ. Decizia nr. 3902/2003. Contencios. Refuz prelungire a... | ICCJ. Decizia nr. 3918/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
