ICCJ. Decizia nr. 3902/2003. Contencios. Refuz prelungire a duratei de luare în custodie publica. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3902/2003
Dosar nr. 3526/2003
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bucureşti, în contradictoriu cu cetăţeanul iordanian H.A., a solicitat darea unei hotărâri prin care să se dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a acestuia.
S-a arătat că pârâtul a fost depistat la 25 iunie 2003 de lucrătorii reclamantei, având dreptul de şedere expirat din 15 octombrie 2001. Întrucât nu poseda mijloacele financiare achitării biletului de avion, nu a putut fi returnat în 24 ore, motiv pentru care împotriva sa a fost dispusă măsura luării în custodie publică de către procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin Rezoluţia nr. 2466/II-5 din 26 iunie 2003.
Cum măsura returnării dispusă împotriva cetăţeanului iordanian a fost suspendată, ca efect al solicitării de către acesta, la 26 iunie 2003, a acordării statutului de refugiat, se impune prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, urmând ca după soluţionarea cererii de acordarea statutului de refugiat, să fie pusă în aplicare măsura returnării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1120 din 23 iulie 2003, a admis cererea şi a dispus prelungirea duratei măsurii luării în custodie a pârâtului de la 26 iulie 2003 – 25 noiembrie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că măsura luării în custodie publică nu a fost desfiinţată; de asemenea, măsura returnării nu poate fi realizată.
Sunt îndeplinite astfel condiţiile art. 93 alin. (5) din OUG nr. 194/2002, în sensul că se impune prelungirea luării în custodie publică a străinilor prevăzută de alin. (2) şi (4) – respectiv, cei împotriva cărora s-a dispus măsura returnării, cazul străinului în speţă şi cei declaraţi indezirabili.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, pârâtul a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond respingerea cererii cu consecinţa eliberării sale din Centrul de cazare Otopeni.
Se susţine că la termenul de judecată nu a avut avocat care să-i apere interesele, respectiv să precizeze că există cazul prevăzut de art. 89 alin. (1) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003, respectiv este părintele unui copil minor şi a depus o cerere de acordare a unei forme de protecţie .
Prin notele scrise depuse de apărătorul recurentului şi oral, cu ocazia dezbaterii recursului, s-a susţinut că măsura luării în custodie publică astfel cum este reglementată de art. 93 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 194/2002, este o măsură privativă de libertate şi este în contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei care, prin art. 23 alin. (3), prevede că sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală şi art. 23 alin. (4) care prevede că arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
Instanţa urmează a respinge excepţia invocată, întrucât măsura luării în custodie nu este o măsură penală, de privare de libertate.
Recursul este nefondat.
Din practicaua hotărârii atacate rezultă că recurentul a fost reprezentat prin apărător şi a solicitat respingerea cererii , susţinând că acesta are doi copii pe care trebuie să-i întreţină, astfel că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dreptului fundamental la apărare.
Din actele dosarului a mai rezultat că cetăţeanul iordanian a fost căsătorit cu C.M., iar prin sentinţa civilă nr. 13379/1998 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti s-a declarat desfăcută căsătoria, iar cei doi copii au fost încredinţaţi spre creştere şi educare mamei.
Împotriva recurentului s-a luat măsura returnării pentru că nu a solicitat prelungirea dreptului de şedere în România, iar perioada scursă de la încetarea acestuia este mai mare de 3 luni.
Măsura returnării nu a putut fi adusă la îndeplinire de către reclamanta-intimată în termenul de 24 ore prevăzut de art. 87 alin. (2) din OUG nr. 194/2002, întrucât cetăţeanul iordanian nu posedă documente de călătorie.
Măsura luării în custodie nu a fost desfiinţată, astfel că fiind întrunite condiţiile art. 93 alin. (5) din ordonanţa mai sus arătată, în mod legal instanţa a admis cererea şi a dispus prelungirea duratei măsurii luate în custodie a pârâtului de la 26 iulie 2003 la 25 noiembrie 2003.
În consecinţă, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.A. împotriva sentinţei civile nr. 1120 din 23 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3896/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3917/2003. Contencios. Anulare acte control... → |
|---|
