ICCJ. Decizia nr. 3918/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3918/2003
Dosar nr. 583/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
M.M. şi M.I. au contestat legalitatea deciziilor nr. 464 şi nr. 471 din 6 iunie 2001, prin care Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a municipiului Bucureşti le-a respins cererile pentru stabilirea calităţii de beneficiari ai prevederilor Decretului–lege nr. 118/1990, cu modificările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944, au suferit toate umilinţele, persecuţiilor şi restricţiile impuse evreilor. Împreună cu toţi membrii familiei au fost evacuaţi din locuinţa pe care o ocupau în oraşul Huşi şi aduşi sub escortă militară la Botoşani, unde condiţiile de supravieţuire i-au determinat pe părinţii să-i trimită la un unchi din Bucureşti. Aici, reclamanţii au rămas ascunşi în podul unui atelier de cojocărie, iar ulterior li s-a atribuit o locuinţă în locul celei confiscate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1224 din 17 decembrie 2002, a admis acţiunea şi a anulat ambele acte administrative atacate.
De asemenea, în temeiul art. 7 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, modificat şi completat prin OG nr. 105/1999 şi OG nr. 242/2000, a obligat pe pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să elibereze reclamanţilor decizii prin care să le recunoască drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, privind perioada iunie 1941 - august 1944.
Instanţa a reţinut că în sensul normelor cuprinse în Decretul-lege nr. 118/1990, dovada situaţiilor la care se referă acţiunea reclamanţilor, poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Că, legiuitorul nu a restrâns probaţiunea testimonială în mod expres, iar probele administrate în cauză au confirmat faptul strămutării celor doi reclamanţi în altă localitate decât aceea de domiciliu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a admis acţiunea în contencios administrativ, pe baza unei singure declaraţii de martor, deşi legea impune condiţia mai multor astfel de declaraţii.
S-a cerut admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat.
Prin dispoziţiile art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990 s-a stabilit că dovada afirmaţiilor conţinute în cererea persoanei care a suferit persecuţii, poate fi făcută prin înscrisuri oficiale sau prin orice alt mijloc de probă, prevăzute de lege.
În speţă, reclamanţii M.M. şi M.I. au anexat la dosar, două declaraţii autentice, date de martorii R.A. şi H.Z.
Aceşti martori au arătat că datorită aplicării legilor rasiale în România, reclamanţii au fost strămutaţi împreună cu părinţii lor din locuinţa deţinută în oraşul Huşi, la Botoşani, iar bunurile le-au fost confiscate fără nici un titlu.
Martorul H.Z. a precizat că familia sa a fost supusă aceluiaşi tratament, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în oraşul Botoşani. Declaraţiile autentice ale martorilor se coroborează cu datele cuprinse în adeverinţa nr. A.151 din 15 noiembrie 2000, eliberată de Centrul Pentru Studiul Istoriei Evreilor din România care confirmă, la rândul ei, umilinţele, persecuţiile şi restricţiile impuse evreilor, inclusiv reclamanţilor din prezentul litigiu în perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944.
Apreciind aşadar, că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 lit. c) din Decretul-lege nr. 118/1990, modificat prin OG nr. 105/1999 şi admiţând acţiunea, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimaţilor-reclamanţi, suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1224 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.500.000 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3917/2003. Contencios. Anulare acte control... | ICCJ. Decizia nr. 3919/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
