ICCJ. Decizia nr. 3938/2003. Contencios. La încheiere anulare decizie Consiliul Concurentei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3938/2003
Dosar nr. 778/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 iulie 2002, SC R.I. SRL Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca prin hotărâre judecătorească să se infirme Decizia nr. 240 din 24 iunie 2002 şi să se trimită cauza spre soluţionare administrativ jurisdicţională autorităţii pârâte.
În motivarea cererii, SC R.I. SRL Constanţa a arătat că la data de 16 mai 2002 s-a adresat Consiliului Concurenţei cu o plângere împotriva Oficiului Naţional Român pentru Recrutarea şi Plasarea Forţei de Muncă în Străinătate, aflat în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, minister care, prin acest oficiu, desfăşoară o activitate comercială care este prevăzută în codul activităţilor comerciale la nr. 7450 (activitate de recrutare şi plasare forţă de muncă),. încercând astfel să înlăture de pe piaţă pe ceilalţi agenţi economici care desfăşoară o asemenea activitate de peste 10 ani, printre care se află şi agentul economic reclamant.
Reclamanta a mai arătat că răspunsul primit de la Consiliul Concurenţei, prin Decizia nr. 240 din 24 iunie 2002, este o autoexceptare a competenţei atributive a acestuia care este, în realitate, o denegare de dreptate, competenţa lui fiind indiscutabilă în domeniul prestaţiilor de serviciu ce se asimilează mecanismului pieţii internaţionale a muncii, prestaţie care se supune Legii concurenţei nr. 21/1996, nefiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (4) lit. a) din lege care nu pot viza decât piaţa internă a muncii, iar nu şi pe cea internaţională.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin încheierea din 16 septembrie 2002, a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă, iar prin sentinţa civilă nr. 168/CA din 28 noiembrie 2002 a respins ca nefondată cererea reclamantei, reţinând, în esenţă, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (4) şi cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 21/1996.
În cauză, au declarat recurs ambele părţi.
Astfel, SC R.I. SRL, a criticat sentinţa instanţei de fond, invocând dispoziţiile art. 304 art. 7, 8 şi 9, precum şi ale art. 3041 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, fie cu trimiterea cauzei spre judecare Curţii de Apel Constanţa, conform art. 313 C. proc. civ. sau evocând fondul, procedând conform art. 314 din acelaşi cod. Aceasta susţine că instanţa de fond, în baza unor considerente contradictorii şi în condiţiile unei interpretări greşite a dispoziţiilor legale, a apreciat greşit raportul juridic dedus judecăţii.
Consiliul Concurenţei a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 16 septembrie 2002 (premergătoare sentinţei civile nr. 168 din 28 noiembrie 2002) şi a sentinţei respective, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a respins nejustificat excepţia lipsei competenţei Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor care au ca obiect soluţionarea cererilor de chemare în judecată formulate împotriva deciziilor Consiliului Concurenţei.
Examinând hotărârile atacate în raport cu toate criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul declarat de Consiliul Concurenţei este fondat.
Legea concurenţei stabileşte anumite competenţe speciale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, prin art. 21 alin. (6) se dispune ca deciziile adoptate în plen de către Consiliul Concurenţei pot fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau, după caz, de la comunicare, în procedură de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, prin art. 52 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 se dispune ca deciziile luate de Consiliul Concurenţei în aplicarea prevederilor art. 50 şi ale art. 51 vor putea fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti.
Din interpretarea acestor două norme, rezultă fără echivoc intenţia legiuitorului de a da în competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti soluţionarea cererilor de chemare în judecată, formulate împotriva deciziilor emise de către Consiliului Concurenţei, cu excepţia situaţiei prevăzute de art. 60 alin. (5) din Legea nr. 21/1996.
Stabilirea competenţei exclusive în favoarea Curţii de Apel Bucureşti exprimă voinţa legiuitorului de a institui o instanţă specializată care să soluţioneze cu celeritate şi unitar litigiile de mare complexitate şi tehnicitate specifice domeniului concurenţei (unde se interferează aspecte de drept administrativ, civil, comercial, contravenţional şi chiar penal).
Aşadar din interpretarea teleologică a dispoziţiilor legii, se reţine că şi în cazul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, instanţa competentă a soluţiona cauza este tot Curtea de Apel Bucureşti, examinarea deciziei prin care autoritatea de concurenţă apreciază că cererea sau plângerea prevăzută de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prezintă sau nu suficiente temeiuri pentru a justifica primirea unei investigaţii, necesitând aceeaşi specializare ca şi în cazurile prevăzute de art. 20 sau art. 50, 51 şi 52 din Legea nr. 21/1996.
De altfel, prin art. 126 alin. (5) şi (6) din Constituţia României, aprobată prin Referendumul Naţional din 18 – 19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003, existenţa instanţelor specializate este legitimată constituţional.
Totodată, nu doar aspectele de drept comparat referitoare la aplicarea legii concurenţei conduce la aceeaşi concluzie, ci şi faptul că legislaţia internă a adoptat o soluţie similară prin art. 37 din OUG nr. 79/2002, aprobată prin Legea nr. 591/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, prin art. 14 alin. (6) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, stabilind competenţa de soluţionare a litigiilor exclusiv în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin urmare, constatându-se că acest recurs este fondat, se va casa încheierea şi sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
În consecinţă, în raport cu soluţia ce urmează a fi pronunţată, recursul declarat de societatea comercială care vizează aspectele de fond ale cauzei, nu poate fi primit, dar cu ocazia rejudecării cauzei vor fi avute în vedere toate susţinerile acesteia ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 168/CA din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, precum şi a încheierii din 16 septembrie 2002 a aceleiaşi instanţe.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de SC R.I. SRL Constanţa.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3929/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3939/2003. Contencios. La încheiere. Recurs → |
|---|
