ICCJ. Decizia nr. 419/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.419
Dosar nr.3109/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 aprilie 2003 reclamanta S.C. „F" SA Botoşani în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor PubliceJudeţeană Botoşani asolicitat anularea deciziei nr. 57 din 28 februarie 2003, precum şia procesului verbal de control nr. 6644 din 16 decembrie 2002 încheiat de Direcţia Controlului Fiscal Botoşani şi exonerarea sa de plata sumei de 7.869.555.251 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii, penalizări pe impozitul de salarii, majorări de întârziere pentru fondul special de solidaritate pentru persoanele cu handicap, majorări de întârziere pentru TVA, impozit pe profit şi majorări de întârziere pentru impozitul pe profit.
Reclamanta arată că nu datorează acestesume bugetului de stat deoarece se află în faliment, situaţie în care nu se poate reţine că poate înregistra profit şi că nu au fost luate în considerarefacilităţile prevăzute deOUG nr. 8/1999.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.113 din 11 iunie 2003 aadmis în parte acţiunea, a anulat în parte acte administrative atacate şi a exonerat-o pe reclamantă de plata sumei de 1.954.990 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente fondului special de solidaritate pentru persoanele cu handicap.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta S.C. „F" SA Botoşani, susţinând în esenţă că fiind în faliment nu putea fi obligată la plata impozitului pe profit, întrucât mai avea de achitat creditori chirografari, iar procedura de lichidare nu a fost încă finalizată.
Referitor la facilităţile prevăzute de OUG nr. 68/1999 în sensul reducerii de majorări de întârziere pentru sumele datorate bugetului, recurenta apreciază că acestea trebuie să-i fie acordate.
Recursul este nefondat.
Referitor la impozitul pe profit, în fapt societatea recurentă a realizat profit impozabil în perioada 1 octombrie 1999 – 30 septembrie 2002, în sumă de 4.520.831.232 lei pentru care nu a calculatimpozit pe profit, motiv pentru care organul de control astabilit un impozit pe profit în sumă de 2.086.819.349 lei.
În drept, pentru perioada verificată sunt aplicabile prevederile art.1 din OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 217/1999 şi menţinute de art. 1 din Legea nr. 414/2002, potrivit cărora, sunt obligate la plata impozitului pe profit, în condiţiile prezentei legi, şi denumite în continuare contribuabili, persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât în România, cât şi în străinătate.
Susţinerea recurentei potrivit căreia fiind în lichidare nu datorează impozit pe profit nu poate fi reţinută.
Prevederile art. 90 (2) din Legea nr. 64/1995stipulează că, nu vor fi supuse verificării creanţelor izvorâte din impozite, taxe, amenzi penale sau contravenţionale, datorate bugetului de stat sau celui local şi care sunt supuse legilor specifice.
Având în vedere faptul că în perioada verificată societatea a continuat să desfăşoare activitate economică aducătoare de profit, în mod legal organul de control a stabilit în sarcina acesteia impozit pe profit.
Cu privire la majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 327.955.657 lei, majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii în sumă de 1.065.967.852 lei şi majorările de întârziere aferente TVA în sumă de 1.225.768.132 lei, întrucât societatea nu a achitat întregul impozit pe profit, impozitul pe salarii şi TVA, datorate pe perioada 1 mai 1999 – 31 august 1999, în mod corect s-a reţinut că nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr.68/1999, privind stimularea obligaţiilor faţă de bugetul de stat.
Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din OUG nr.68/1999 condiţionează facilităţile la plata de achitarea integrală a obligaţiilor provenind din impozite, taxe şi alte venituri alebugetului de stat datorate pe perioada 30 aprilie – 31 mai 1999, precum şi eventualele majorări de întârziere aferente acestora.
Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. „F" SABotoşani prin lichidator S.C. „E.T." SA Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 113 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4184/2003. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 42/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
