ICCJ. Decizia nr. 422/2003. Contencios. Refuz acordare despagubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.422
Dosar nr.4761/2003
Şedinţa publică din3 februarie 200.
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 12 septembrie 2003, reclamanta S.C."R" SAa solicitat obligarea pârâtului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, să revină asupra refuzului de a analiza şi a aproba, în temeiul art. 13 din Legea nr. 381/2002, sumele ce reprezintă despăgubiri pentru reclamantă, producător agricol, ca urmare a pagubelor suferite în urma fenomenului de secetă din anul 2002-2003. S-a mai solicitat recunoaşterea dreptului reclamantei de a fi despăgubită şi obligarea pârâtului la 3.040.579.000 lei daune.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în campania agricolă din toamna anului 2002, reclamanta a semănat suprafaţa de 591 ha grâu şi 46 ha cu orz, culturile fiind afectate de seceta din toamna anului 2002, care le-a distrus parţial, în procent de 74,86% la grâu şi 77% la orz. În scopul obţinerii unor recolte bogate, reclamanta a efectuat cheltuieli de 9.179 mii lei/ha la cultura de grâu şi 7.981 mii lei/ha la cea de orz iar daunele înregistrate au fost de 6.426 mii lei/ha la grâu şi 5.587 mii lei/ha la orz, paguba totală ridicându-se la suma de 3.040.579 mii lei.
Reclamanta a menţionat că încă din luna aprilie, pe teritoriul judeţului Vaslui s-a instalat o secetă excesivă şi persistentă care a durat până în luna iulie inclusiv, manifestată prin lipsa umidităţii din sol şi aer cât şi a temperaturilor de peste 34oC, fapt dovedit cu datele transmise de Centrul meteorologic Moldova. Acestea au influenţat direct starea de vegetaţie a tuturor culturilor agricole şi în moddeosebit a păioaselor, diminuându-se densitatea plantelor care s-au dezvoltat insuficient sau au fost distruse total făcând imposibilă recoltarea, iar acolo unde s-au format totuşi boabe au fost cantităţi mici şi de o calitate inferioară ajungându-se la o recoltă în medie de 604 kg/ha.
Reclamanta a arătat că a îndeplinit procedura legală pentru obţinerea despăgubirilor, însă pârâtul nu a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege de a verifica documentele şi de a aproba sumele necesare despăgubirii producătorilor agricoli. Prin adresa nr. 1920 din 18 august 2003, reclamanta a precizat că a solicitat ministerului să-şi execute obligaţia legală pentru ca producătorul agricol săintre în posesia sumelor cuvenite, însă, prin adresa nr. 127839/127840/2003, acesta a comunicat faptul că s-au acordat despăgubiri pentru îngheţ şi că se vor elabora acte normative noi pentru acordarea de subvenţii la sămânţă şi facilităţi pentru producătorii care deţin până la 5 ha pământ.
Prin sentinţa civilă nr.135/2003 a Curţii de Apel Iaşi, acţiunea a fost admisă reţinându-se că pârâtul, prin răspunsul dat reclamantei, în realitate a refuzat în mod nejustificat să rezolve cererea referitoare la dreptul subiectiv al reclamantei de a fi despăgubită în urma secetei din anul agricol 2002-2003, drept prevăzut de Legea nr.381/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâtul, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.
În motivarea recursului s-a arătat că pârâtul nu putea acorda despăgubirile solicitate, deoarece nu fusese emisă o hotărâre de guvern prin care zona respectivă să fie declarată zonă calamitată, conform art.18 alin.2 din Legea nr.381/2002. S-a mai precizat că reclamanta avea numai vocaţia de a fi despăgubită şi nu dreptul de a fi despăgubită, întrucât Guvernul nu a emis o hotărâre de guvern prin care să declare starea de calamitate naturală a zonei. Ca urmare, susţine recurentul, intimata nu a avut calitate procesuală activă.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Instanţa de fond a apreciatîn mod corect, în baza actelor depuse la dosar, că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art.1 teza II din Legea nr. 29/1990 şi a reţinut neîndeplinirea de către pârât a obligaţiilor prevăzute deLegea nr.381/2002 în vederea obţinerii despăgubirilor de către reclamantă.
Prin Legea nr. 381/2002 s-a prevăzut acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale, dacă aceştia au asigurat culturile la una din societăţile de asigurare autorizate. Reclamanta a încheiat contract de asigurare cu A.G.R.A.S. - Omniasig Bucureşti, Sucursala Timişoara. Constatarea şi evaluarea pagubelor produse defenomenul de secetă din anul agricol 2002 – 2003 a fost respectată de reclamantă în conformitate cu cap.3 din Lega nr.381/2002, comisiile legal constituite în acest sens întocmind procesele-verbale de constatare.
Direcţia Generală pentru Agricultură a centralizat documentele şi a informat ministerul de resort cu privire la seceta extinsă din judeţul Vaslui iar prin adresa nr. 2211 din 27 februarie 2003 s-au comunicat documentele privind pagubele produse, care atestă că aufost afectate de secetă 16.718,5 ha cultivate de producătorii agricoli din judeţ.
Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, după verificarea documentaţiei, trebuia să aprobe sumele necesare pentru despăgubiri şi să le transmită Direcţiei Generale pentru Agricultură ( art.13 din Legea nr.381/2002).
Potrivit art.14 din Legea nr.381/2002 ministerul avea obligaţia să sesizeze Guvernul, care, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre.
Refuzul pârâtului de a îndeplini această obligaţie legală a solicitat reclamanta instanţei să fie sancţionat, întrucât îi vatămă acesteia dreptul subiectiv de a fi despăgubită pentru pagubele suferite ca urmare a secetei din anul agricol 2002 – 2003, drept prevăzut de dispoziţiile capitolului 2 din Legea nr. 381/2002 (art.4 şi 5).
Susţinerile recurentului nu pot fi primite fiind nelegale. Invocarea faptului că nu fusese emisă o hotărâre de guvern conform art. 14 din Legea nr.381/2002 nu exonerează pe pârât de răspundere, deoarece, în baza acestui text legal ministerul avea obligaţia să sesizeze Guvernul pentru emiterea hotărârii de guvern, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o nici până ladata formulării recursului – 7 noiembrie 2003. Ulterior, cu întârziere, ministerul a respectat dispoziţiile art.14 din Legea nr.381/2002 şi la data de 11 decembrie 2003 a fost emisă HG nr. 1458 în temeiul textului legal menţionat, însă despăgubirile nu au fost acordate nici la data judecării recursului.
Recurentul avea obligaţia să facă demersurile necesare despăgubirii producătorilor agricoli în anul producerii calamităţii naturale, pentru asigurarea finanţării începerii unui nou ciclu de producţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art.18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 381/2002.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nu a formulat nici un motiv de recurs iar în temeiul art.306 alin.2 Cod procedură civilă nu se poate analiza din oficiu acest aspect, întrucât nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs de ordine publică.
Solicitarea intimatei de a declara nul recursul, nu poate fi primită. Secretariatului general al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, conform Ordinului nr. 227/2001 al ministrului, i s-a delegat competenţa de a semna recursul.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor,Apelor şi Mediului împotriva sentinţei civile nr. 135/CA din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4217/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4227/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
