ICCJ. Decizia nr. 4215/2003. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 4215

Dosar nr. 2639/200.

Şedinţa publică din 27 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 13 mai 2003 sub nr. 1767/CA/2003, reclamanta E.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 4225 din 12 aprilie 2003 emisă de aceasta şi obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare. În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de refugiat, ca şi părinţii săi, suferind consecinţele persecuţiilor etnice, alături de aceştia.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 250/CA/2003 – P din 9 iunie 2003 a admis acţiunea introdusă de reclamanta E.M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi consecinţă, a anulat hotărârea nr. 4225/2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi au acelaşi statut cu părinţii lor, respectiv au suferit persecuţii din motive etnice, pe toată perioada strămutării, care este sinonimă cu refugiul şi care este cuprinsă între data naşterii lor şi data retrocedării pământului românesc, când a încetat motivul strămutării, respectiv al persecuţiei din motive etnice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, reiterând aspectele invocate în hotărârea nr. 4225/2003, prin care a respins cererea reclamantei.

Recursul este nefondat.

În adevăr, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la data de 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În această categorie se include şi persoana care a fost expulzată, care s-a refugiat, precum şi cea care a făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.

În raport cu aceste dispoziţii, prima instanţă a reţinut în mod corect că, reclamanta fiind născută în perioada în care părinţii se aflau în refugiu (10 mai 1942 -6 martie 1945) au statutul de refugiat de la data naşterii, până la 6 martie 1945 şi deci beneficiază de facilităţile acordate prin lege, deoarece efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra copiilor, nu numai asupra părinţilor.

În consecinţă, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul nefondat urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei nr. 250/CA/2003-P din 9 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4215/2003. Contencios