ICCJ. Decizia nr. 4328/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4328/2003
Dosar nr. 2663/2003
Şedinţa publică din 2 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pentru ca instanţa. prin sentinţa ce o va pronunţa. să dispună anularea hotărârii nr. 8310/2003 şi să o oblige pe pârâtă să-i recunoască statutul de refugiat, pe perioada 15 ianuarie 1944 – 6 martie 1945, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada în care părinţii săi erau refugiaţi şi că el are acelaşi statut cu cel al părinţilor.
Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa civilă nr. 520/2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 8310/2003 şi a obligat pe pârâtă să-i recunoască statutul de refugiat pe perioada 15 ianuarie 1944 – 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor legale cuvenite, începând de la 1 martie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut în perioada în care părinţii săi se aflau în refugiu şi că în această situaţie, beneficiază de acelaşi statut de refugiat, în considerarea dispoziţiilor art. 14 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 100 C. fam.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susţinut că intimatul nu poate beneficia de drepturile prevăzute în Legea nr. 189/2000, deoarece el nu şi-a schimbat domiciliul, fiind născut ulterior refugiului părinţilor săi.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 ş.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" din acelaşi cod.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri - art. 5 C. civ.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 520 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4327/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 433/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
