ICCJ. Decizia nr. 4349/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4349/2003
Dosar nr. 2674/2003
Şedinţa publică din 3 decembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
F.O., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a solicitat anularea hotărârii nr. 8225 din 11 martie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască statutul de persoană refugiată, în perioada 26 iunie 1943 – 6 martie 1945 şi să-i acorde indemnizaţia legală, cu începere de la 1 martie 2003, întrucât s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 667 din 27 mai 2003, a admis acţiunea, reţinând că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, beneficiază de acelaşi statut, de refugiat.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, pârâta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, întrucât reclamantul nu era născut în momentul strămutării părinţilor, situaţie în care nu avea domiciliu, de unde să fie strămutat.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice; după cum urmează lit. c), a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobată prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal, instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, are acelaşi statut ca aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui şi data retrocedării pământului românesc.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 667 din 27 mai 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 4346/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 435/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|