ICCJ. Decizia nr. 4354/2003. Contencios. Anulare viza de iesire din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4354/2003
Dosar nr. 2741/2003
Şedinţa publică din 3 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta W.Y. a chemat în judecată Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei a municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul, să dispună anularea vizei de ieşire din ţară nr. 24/730537/2001 şi obligarea pârâtului la prelungirea vizei sale de investitor, în conformitate cu art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2001, privind regimul străinilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este asociată a firmei F.I. SRL şi în mod nejustificat, autoritatea pârâtă i-a refuzat prelungirea vizei de şedere, întrucât nu se află în nici unul din cazurile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 123/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 566 din 21 aprilie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea vizei de ieşire nr. 24/730537/2001 şi obligarea pârâtului să aprobe cererea reclamantei din 27 martie 2001, cu privire la prelungirea dreptului de şedere în România.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că la data acordării vizei de ieşire, reclamanta îndeplinea condiţiile prevăzute de Legea nr. 25/1969, în vigoare la acea dată, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2001 şi a HG nr. 476/2001, a făcut dovada condiţiilor de prelungire a vizei de şedere prevăzute de aceste acte normative.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din Ministerul de Interne.
Recurenta a susţinut că, deşi firma şi-a schimbat sediul social, acest lucru a avut loc în luna iunie 2001, la două luni după data primirii vizei de ieşire.
Recursul este nefondat.
În fapt, reclamanta a intrat în România în calitate de investitor, cu viza de intrare aplicată la 15 decembrie 2000 şi a obţinut prelungirea vizei de şedere până la 17 aprilie 2001, când i s-a aplicat viza de ieşire nr. 24/730537.
Potrivit Legii nr. 25/1969, privind regimul străinilor în fosta R.S.R., în vigoare la data solicitării dreptului de şedere, străinului i se putea ridica sau limita dreptul de şedere în România, atunci când încălca legea română sau aducea prejudicii intereselor statului român.
În cauză, inadvertenţa constatată de pârât prin organele sale, în legătură cu sediul societăţii, nu poate fi interpretată a fi o încălcare a legii române, de vreme ce, în realitate, reclamanta a îndeplinit formalităţile de schimbare a sediului de la o adresă, la alta.
Pe de altă parte, potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a Legii nr. 123/2001, privind regimul străinilor în Români, „la prelungirea vizelor simple este necesară prezentarea dovezii privind spaţiul de locuit, precum şi a mijloacelor de întreţinere, respectiv a 500 de dolari SUA lunar, pentru vizele purtând simbolul B şi P.
Din înscrisurile depuse la dosar, bilanţul financiar-contabil încheiat la 31 decembrie 2001 şi declaraţia informativă privind impozitul reţinut pe veniturile din dividende pe anul 2001, rezultă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, că în cursul anului 2001, când i-a fost limitat dreptul de şedere, firma la care reclamanta era asociat unic, a realizat un beneficiu net de 6.207 dolari SUA, deci cu mult peste suma cerută de lege.
În raport cu cele arătate în considerentele precedente, instanţa de control judiciar, constatând netemeinicia criticilor aduse sentinţei recurate, care este legală şi temeinică, urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei civile nr. 566 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4350/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 436/2003. Contencios → |
|---|
