CSJ. Decizia nr. 445/2003. Contencios. Anulare decizie emisa de Presedintele A.N.O.F.M. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 445/2003
Dosar nr. 2681/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 iunie 2002, reclamanta Confederaţia Sindicală Naţională M. a chemat în judecată Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, solicitând anularea deciziei nr. 281/2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că la data de 15 mai 2002 a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie, în care s-a pus în discuţie constituirea Consiliilor Consultative la nivelul Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Întrucât reprezentanţii autorităţilor publice locale şi ai asociaţiilor patronale fuseseră desemnaţi, urma să se facă nominalizarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale. Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (11) din OUG nr. 294/2000, care a modificat Legea nr. 145/1998, organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional au stabilit prin consens, reprezentativitatea la nivel teritorial a organizaţiilor sindicale, numărul de locuri ce le revine acestora în Consiliile Consultative, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Pentru desemnarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale, era necesar consensul tuturor celor 5 confederaţii sindicale.
La data de 14 august 2000, reclamanta şi-a precizat şi completat acţiunea, arătând că, în ce priveşte condiţia realizării consensului cerut de lege, pârâta susţine că a avut în vedere Convenţia din 11 ianuarie 2000, deşi în realitate a ţinut seama de Acordul din 1 martie 2002, nesemnat de reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 811 din 12 septembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea actului administrativ atacat, reţinând că acesta a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 alin. (11) din OUG nr. 294/2000.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că la baza deciziei contestate nu putea sta Convenţia semnată de cele 5 confederaţii sindicale, ci Acordul nr. 2059 din 1 martie 2002, încheiat între cele 4 confederaţii sindicale, mai puţin reclamanta, cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 alin. (11) din Legea nr. 145/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 145/1998 s-a înfiinţat un organism nou, Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare Profesioanlă, în agenţii la nivel judeţean şi al municipiuoui Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) al legii, „pentru rezolvarea problemelor legate de activitatea Agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene şi a municipiului Bucureşti, directorii executori sunt sprijiniţi de un consiliu consultativ format din 15 membri, reprezentând autorităţile publice locale, organizaţiile sindicale şi patronale, numiţi după cum urmează:
- 5 membri, de către prefect, reprezentând autorităţile publice locale;
- 5 membri, prin consens, de către organizaţiile sindicale reprezentative la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti;
- 4 membri, prin consens, de către organizaţiile patronale reprezentative la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti şi unul, de către Camerele de comerţ şi industrie teritoriale".
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a avut în vedere stabilirea prin consens, a reprezentativităţii la nivel teritorial, a organizaţiilor sindicale şi în funcţie de aceasta, numărul de locuri ce le revin acestora în Consiliile Consultative.
Aceste aspecte au format obiectul Convenţiei din 11 ianuarie 2000, semnat de către toate cele cinci confederaţii sindicale (M., B.N.S., C.N.S. F., C.S.D.R. şi C.A.).
În art. 3 al Convenţiei se precizează acordul pentru ca desemnarea reprezentanţilor confederaţiilor sindicale în Consiliul Consultativ, să se facă în funcţie de ponderea fiecărei confederaţii în judeţul respectiv.
Potrivit prevederilor art. 4, reprezentativitatea acceptată pentru a obţine un loc în Consiliul Consultativ, este de 15% din totalul membrilor de sindicat afiliaţi în judeţ, la cele 5 confederaţii sindicale.
Cele două articole ale Convenţiei fac dovada deplină a realizării consensului cerut de dispoziţiile Legii nr. 145/1998.
Atâta timp cât convenţia nu a fost denunţată de nici una dintre părţi, dispoziţiile acesteia sunt şi rămân valabile.
În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanta-intimată a Acordului nr. 2059 din 1 martie 2002, este lipsită de relevanţă pe cauză, întrucât în acea şedinţă nu s-a votat stabilirea componenţei Consiliilor Consultative.
De altfel, reclamantei-intimate nu i se putea repartiza un număr mai mare de locuri, întrucât este confederaţia cu cea mai scăzută reprezentativitate la nivel teritorial, dintre cele 5 confederaţii sindicale, aşa cum rezultă din analiza statistică efectuată.
Până în prezent, reclamanta-intimată nu a dovedit că în structurile sale teritoriale a intervenit vreo modificare, care s-o îndreptăţească să primească un număr mai mare de locuri în Consiliile Consultative.
Acordul menţionat de reclamanta-intimată respectă toate prevederile Convenţiei pe care aceasta a semnat-o, nu o prejudiciază în nici un fel, acordându-i 7 locuri în judeţele în care a avut reprezentativitatea de 15% acceptată, pentru a obţine un loc în Consiliul Consultativ, plus încă 4 locuri rezultate în urma redistribuirii, potrivit anexei la acordul menţionat.
La data de 15 mai 2002 a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în care s-a votat desemnarea membrilor confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional.
Pe baza acestui vot a fost emisă Hotărârea nr. 16 din 15 mai 2002, care a constituit temeiul emiterii deciziei nr. 281 din 15 mai 2002, atacată de reclamantă.
Având în vedere cele mai sus arătate, se constată că Decizia contestată nu se întemeiază pe actul încheiat între cele 4 confederaţii sindicale, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci pe prevederile Legii nr. 145/1998, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Hotărârea instanţei de fond fiind nelegală, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa sentinţa atacată şi potrivit dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, se va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, împotriva sentinţei civile nr. 811 din 12 septembrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta Confederaţia Sindicală Naţională M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4441/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4453/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
