ICCJ. Decizia nr. 4462/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4462/2003
Dosar nr. 1024/2003
Şedinţa publică din 9 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 aprilie 2002, SC I. SA Bucureşti a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună anularea deciziei nr. 238 din 28 martie 2002 şi a procesului-verbal de control nr. 4593 din 30 noiembrie 2001, prin care organele acestei autorităţi centrale a administraţiei publice de specialitate, au respins cererea sa, pentru T.V.A., în sumă de 5.979.893.305 lei şi a sumei de 166.737.423 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente T.V.A. de plată, stabilite suplimentar.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtului să admită cererea de rambursare nr. 1200126 din 24 iulie 2001 şi pentru suma nerecunoscută, ca reprezentând „T.V.A. de rambursat", prin procesul-verbal de control, respectiv 5.979.893.305 lei reprezentând T.V.A. colectată, aferentă facturilor emise cu cota zero T.V.A. şi 166.737.423 lei, majorări de întârziere.
Reclamanta şi-a motivat acţiunea, arătând că atât actul administrativ-jurisdicţional, cât şi procesul-verbal care i-a precedat, sunt nelegale şi netemeinice, deoarece:
- au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile normative incidente, în realizarea aplicării cotei zero T.V.A. pentru operaţiunile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. b) pct. n din OUG nr. 17/2000;
- interpretarea situaţiilor de fapt, referitoare la întocmirea documentelor prin care s-a realizat cota zero T.V.A. şi a prevederilor O.M.F. nr. 1026/2000, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 50/1991, în vigoare la data întocmirii documentelor şi a normelor de aplicare a acestora, au condus la calificarea eronată a operaţiunilor supuse T.V.A., analizate exclusiv sub aspectul documentaţiei întocmite de societate, dar cu ignorarea legislaţiei conexe materiei construcţiilor, de autorizare a acestora ori a legislaţiei contabile;
- indiferent de momentul emiterii facturilor, cota zero T.V.A. este aplicabilă şi se realizează dacă lucrările au fost executate în cadrul perioadei de valabilitate a autorizaţiei de construire;
- privitor la suma de 2.218.443.064 lei, calificată drept „T.V.A. aferent lucrărilor executate înainte de autorizare" şi despre care s-a concluzionat că nu se beneficiază de cota zero de T.V.A., organul de control financiar a aplicat greşit norme tehnico-contabile- compatibile cu O.M.F. nr. 1026/2000, iar Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 238/2002, a aplicat eronat legea;
- penalităţile de întârziere au un regim accesoriu şi ele nu sunt datorate, întrucât nu există o obligaţie suplimentară de T.V.A. de colectat.
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat actele juridice supuse controlului jurisdicţional.
Totodată, a recunoscut dreptul reclamantei la rambursarea T.V.A. şi a obligat pe pârât să-i restituie cu acest titlu, suma de 6.146.630.727 lei.
Instanţa a reţinut, în legătură cu suma de 3.761.450.240 lei, reprezentând T.V.A. colectată pentru lucrările facturate peste limita valorii autorizate, omisiunea organului de control, de a avea în vedere faptul reînnoirii autorizaţiilor de construire, prin prelungire sau reactualizare.
Ca atare, s-a concluzionat că societatea comercială era îndreptăţită să aplice cota zero T.V.A. şi să primească suma respectivă, conform dispoziţiilor art. 17B din OUG nr. 17/2000, coroborat cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.M.F. nr. 1026/2000.
Pe baza constatărilor făcute de expertul contabil, numit în cauză şi a răspunsurilor acestuia la obiecţiunile pârâtului, Curtea a mai stabilit că reclamanta a depus cereri pentru prelungirea valabilităţii sau modificarea valorii autorizate, înainte de expirarea termenului legal de valabilitate al autorizaţiilor, iar M.L.P.T.L. a confirmat că valoarea regularizată reprezintă valoarea autorizată.
Referitor la suma de 2.218.443.064 lei, reprezentând T.V.A. calculată pentru lucrările executate anterior datei autorizaţiei, s-a reţinut că agentul economic a încasat avansuri de la clienţi, colectând şi T.V.A., conform normelor OUG nr. 17/2000. În momentul recepţiei lucrărilor, pe baza proceselor-verbale încheiate cu clienţii, s-a procedat la corectarea T.V.A. colectată asupra avansurilor, potrivit cap. III art. 12 alin. (2) din ordonanţă.
Procesele-verbale de predare-primire a lucrărilor executate au fost încheiate în cadrul perioadei de valabilitate a autorizaţiilor de construire şi societatea a procedat la stornarea contabilă privind avansurile încasate, în contul contractelor de construire, corespunzător opiniei exprimate de organul de specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti prin adresa nr. 41396 din 9 august 2001.
În sfârşit, corectarea cotei T.V.A. de 19%, pentru avansurile facturilor cu cota zero T.V.A., s-a realizat prin anularea facturilor cu cota T.V.A. de 19% şi emiterea unor facturi cu cota zero T.V.A., aplicându-se procedura prevăzută de art. 5 alin. (4) din O.M.F. nr. 425/1998.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Recurentul a susţinut că în mod eronat prima instanţă a stabilit că reclamanta a reînnoit prin prelungire sau reactualizare, autorizaţiile de construire, în timp util, considerând-o astfel, îndreptăţită să aplice cota zero T.V.A.
În opinia sa, prelungirea autorizaţiilor începând din data de 3 septembrie 2001, nu poate opera retroactiv şi în consecinţă, nu poate da dreptul societăţii de a emite facturi cu cota zero T.V.A.
Pe de altă parte, în perioada ianuarie - iunie 2001, reclamanta a emis pentru unele lucrări executate în baza autorizaţiilor de construire, facturi peste limita valorii de autorizare şi cu încălcarea dispoziţiilor O.M.F. nr. 1026/2000.
S-a apreciat că pentru lucrările efectuate cu depăşirea limitei valorice autorizate, agentul economic avea obligaţia să emită facturi cu T.V.A. în cota de 19%, urmând ca persoanele fizice şi juridice beneficiare, să formuleze cerere de restituire a taxei, de la organul fiscal teritorial.
Recurenta a mai susţinut că suma de 2.218.443.064 lei, reprezentând T.V.A. aferentă lucrărilor executate înainte de data autorizării, nu trebuie rambursată reclamantei, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 17 lit. b) pct. m din OUG nr. 17/2000, pentru aplicarea cotei zero T.V.A. şi nici cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.M.F. nr. 1026/2000.
Cât priveşte majorările de întârziere aferente T.V.A. colectată, s-a precizat că de vreme ce debitul principal (T.V.A.) este datorat, în mod justificat s-au calculat în sarcina reclamantei, majorări de întârziere, conform art. 13 din OUG nr. 11/1996.
Criticile formulate de recurent prin motivele de casare, nu sunt întemeiate.
Prin coroborarea punctelor de vedere ale organelor de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, exprimate în cauză la cererea SC I. SA Bucureşti, cu concluziile expertului contabil G.M., curtea de apel a stabilit o corectă stare de fapt, în cauză şi a constatat în mod judicios dreptul reclamantei la rambursarea sumei totale de 6.146.630.727 lei, cu titlu de T.V.A. şi majorări de întârziere aferente.
Rezultă din constatările expertului că procedeul prelungirii şi reactualizării autorizaţiilor originale de construire, este utilizat în mod frecvent şi se justifică prin existenţa unor cauze obiective cum sunt:
- neîncadrarea în termenele legale a executării tuturor lucrărilor;
- stabilirea preţurilor din autorizaţii, pe baza unor preţuri de devize, de la data întocmirii, cu o vechime de 1 şi 2 ani, deci depăşite.
Prin luarea în considerare a autorizaţiilor de construire, reînnoite prin prelungire sau reactualizare, reclamanta SC I. SA Bucureşti este îndreptăţită să aplice cota zero T.V.A. şi să solicite rambursarea sumei de 3.761.460.240 lei.
Concluzia în acest sens a expertului, îşi găseşte fundament în prevederile art. 17 lit. B) al OUG nr. 17/2000, coroborate cu cele conţinute în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.M.F. nr. 1026/2000, conform cărora, cota zero a T.V.A. se realizează prin facturarea lucrărilor executate fără T.V.A., cu exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente lucrărilor, pe baza autorizaţiei de construire, în limita valorii autorizate şi a perioadei de valabilitate a autorizaţiei, pentru construcţia, extinderea, consolidarea şi reabilitarea locuinţelor.
Referitor la avansurile facturate cu cota T.V.A. de 19% colectată, expertul contabil a precizat că reclamanta a aplicat procedura instituită de art. 5 alin. (4) al O.M.F. nr. 425/1998, corectând cota de 19%, cu cota 0 T.V.A,. prin anularea facturilor iniţiale şi emiterea de noi facturi cu cota 0 T.V.A.
Procedeul respectiv este considerat nu numai logic dar şi legal, deoarece O.M.F. nr. 1026/2000, privind aplicarea cotei zero T.V.A., pentru construcţia, extinderea, consolidarea şi reabilitarea locuinţelor, precum şi pentru construcţia de lăcaşuri de cult religios, nu reglementează, printr-o dispoziţie expresă, restituirea T.V.A. pentru avans.
În răspunsul la obiecţiunile formulate de pârât, expertul contabil a arătat că toate facturile pentru care organele de control au recalculat T.V.A., se încadrau în normele legale şi prin urmare, recalcularea cu cota T.V.A. de 19%, este eronată şi lipsită de suport legal.
S-a precizat, de asemenea, că beneficiarului locuinţei i se restituie T.V.A. şi deci, furnizorul desemnat este obligat să factureze lucrările cu cota zero T.V.A.
În fine, atât timp, cât reclamanta a respectat normele juridice, în vigoare la data întocmirii facturilor, nu se justifică nici calcularea majorărilor de întârziere.
Concluziile amplu motivate ale expertului, precum şi cele rezultate din adresele de răspuns trimise reclamantei de organele financiare, în legătură cu modul de interpretare şi aplicare a normelor juridice incidente, nu au fost combătute de pârât prin alte probe concludente, care să justifice o soluţie contrară.
În consecinţă, fără temei se susţine în recurs că reclamanta nu era îndreptăţită la rambursarea T.V.A. aferentă facturilor emise cu cota zero T.V.A. şi a majorărilor de întârziere, în sumă de 6.146.630.727 lei.
Apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele invocate în motivele de casare scrise, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 107 din 3 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4461/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... | ICCJ. Decizia nr. 4467/2003. Contencios → |
|---|
