CSJ. Decizia nr. 456/2003. Contencios. Nulitatea Hotarârii Guvernului,nr.429/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 456/2003
Dosar nr. 1303/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 noiembrie 2001 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta D.M. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând să se constate nulitatea HG nr. 429/2001, pentru modificarea şi completarea HG nr. 28/2001 şi să se constate că HG nr. 4/2001, modificată prin HG nr. 267/2001, ca şi HG nr. 18/2001 şi HG nr. 28/2001, au fost abrogate prin Legea nr. 90/2001 şi ca atare, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Culturii şi cultelor, funcţionează nelegal.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că la 27 aprilie 2001 s-au emis două decizii de imputare în sarcina sa, de către Opera Naţională Română şi că a acţionat-o pe aceasta în judecată, ca şi pe Guvernul României, cele 3 ministere menţionate şi Curtea de Conturi, în dosarul nr. 4393/2001, al Tribunalului Bucureşti şi cu acea împrejurare, a constatat că atât Opera Naţională Română, cât şi cele 3 ministere funcţionează ilegal, în baza hotărârii de guvern, lovită de nulitate.
Mai arată că în cauza respectivă a făcut cercetări şi a constatat că HG nr. 429/2001 a fost emisă pentru modificarea unei alte hotărâri care era deja abrogată şi că la termenul din 17 iulie 2001 a depus precizări în acest sens, precizări ce constituie reclamaţie administrativă.
Prin precizările depuse la 22 ianuarie 2002, reclamanta îşi completează şi precizează acţiunea, solicitând ca instanţa să dispună şi desfiinţarea hotărârilor invocate, care au fost emise de guvern, cu încălcarea prevederilor art. 107 alin. (2) şi art. 116 alin. (1) din Constituţie şi art. 29 din Decretul nr. 31/1954.
Acţiunea, astfel cum a fost precizată, s-a respins ca inadmisibilă, prin sentinţa civilă nr. 220 din 28 februarie 2002, instanţa reţinând că reclamanta nu a individualizat actul, a cărui anulare se cere, pentru a se putea verifica dacă s-a introdus în termen şi nici nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă. Mai reţine că instanţa nu este competentă să soluţioneze cererea privind completarea prevederilor Legii nr. 29/1990, cu prevederile legii civile.
Prin cererea înregistrată la 8 aprilie 2002, reclamanta a cerut îndreptarea unor erori din încheierea şedinţei publice de la 21 februarie 2002 şi din sentinţa civilă nr. 220 din 28 februarie 2002, cerere care a fost respinsă ca nefondată, prin încheierea dată la 8 aprilie 2002, în Camera de consiliu, cu motivarea că pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, nu se poate cere înlocuirea unor fraze şi termeni din încheiere şi hotărâre, cu fraze indicate în cerere, reclamanta având posibilitatea de a uza de calea de atac a recursului.
Reclamanta a declarat recurs împotriva încheierilor din 8 aprilie 2002 şi din 21 februarie 2002, precum şi a sentinţei civile nr. 220 din 28 februarie 2002.
Susţine că în Şedinţa publică din 21 februarie 2002, apărătorul său a solicitat a i se da cuvândul, numai în ce priveşte cele două excepţii invocate de pârât, nu şi pe fondul cauzei şi că aceasta a cerut oral respingerea celor două excepţii, asupra cărora instanţa a rămas în pronunţare.
Menţionează că încheierea şedinţei publice de la 21 februarie 2002, ca şi sentinţa, sunt netemeinice şi nelegale, pentru că s-a unit fondul, cu excepţia lipsei procedurii prealabile, iar instanţa, în situaţia în care admitea această excepţie, nu mai trebuia să analizeze cealaltă excepţie şi nici fondul cauzei.
Consideră şi că instanţa a reţinut greşit că a solicitat completarea prevederilor Legii nr. 29/1990, cu prevederile legii civile, când în realitate a cerut completarea acestei legi, cu dispoziţiile procedurii civile.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul formulat împotriva încheierii din 8 aprilie 2002, prin care s-a respins cererea recurentei-reclamante, privitoare la îndreptarea unor pretinse erori materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 220 din 28 februarie 2002, Curtea constată că din conţinutul încheierii din 2 februarie 2002 (care face parte integrantă din sentinţă) rezultă că instanţa de fond a consemnat corect mersul dezbaterilor, cu susţinerile părţilor şi dispoziţiile luate de instanţă, din nici o probă nerezultând o altfel de situaţie.
Rezultă, astfel, că apărătorul reclamantei a depus un set de acte, care s-au ataşat la dosar, sunt numerotate şi se poate afla conţinutul lor.
În ce priveşte susţinerea că nu s-a dat cuvântul decât pe excepţii, nu şi pe fond, nici aceasta nu poate fi reţinută, recurenta nefăcând nici o dovadă în acest sens.
Aceeaşi situaţie este şi în cazul aliniatului din sentinţă, privind menţiunea că au avut loc dezbateri în fond, în şedinţa din 2 februarie 2002, Curtea reţinând că la acea dată s-a dat cuvântul atât pe excepţii, cât şi pe fondul cauzei.
Instanţa de fond a argumentat judicios inadmisibilitatea acţiunii, pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, privitoare la termenul în interiorul căruia se introduce acţiunea şi la îndeplinirea procedurii prealabile administrative.
Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că anterior introducerii acţiunii, s-a adresat organului administrativ emitent al hotărârilor contestate, respectiv intimatului-pârât Guvernul României, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, astfel că din acest punct de vedere acţiunea apare ca inadmisibilă.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut corect că prin cererea completatoare, reclamanta a solicitat desfiinţarea tuturor hotărârilor guvernului, emise cu încălcarea prevederilor art. 107 şi 116 din Constituţie şi a art. 29 din Decretul nr. 31/1954, fără să indice în concret care sunt aceste hotărâri, pentru a se putea verifica dacă cererea de desfiinţare a acestora s-a introdus în termen legal, conform dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Chiar dacă s-a dat cuvântul părţilor, pe fondul cauzei, acţiunea a fost respinsă numai pe excepţii, instanţa neintrând în analizarea fondului pricinii.
Actualizarea cererii privind completarea prevederilor Legii nr. 29/1990, cu ale legii civile sau a celei de procedură, nu mai prezenta relevanţă în soluţionarea cauzei, pentru că deja erau întemeiate celelalte două excepţii invocate de pârât.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 299 şi urm. C. proc. civ., se vor respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.M., împotriva sentinţei civile nr. 220 din 28 februarie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi împotriva încheierii de şedinţă din 8 aprilie 2002, pronunţată de aceiaşi instanţă, în dosarul nr. 2008/2001, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 455/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 457/2003. Contencios → |
|---|
