CSJ. Decizia nr. 49/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 49/2003
Dosar nr. 1016/2001
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 ianuarie 2001, reclamantul T.A. a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Suceava, solicitând obligarea pârâtei să-i plătească suma de 102.790.940 lei, reprezentând pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă. pe perioada 1 iulie 1998 – 31 decembrie 2000, precum şi suma care va rezulta din recalcularea pensiei în raport cu evoluţia salariului de bază al magistraţilor, cu sporul de vechime în magistratură şi prin luarea în considerare a perioadelor în care a îndeplinit funcţiile de jurisconsult şi de consilier juridic.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta a refuzat nejustificat să-i plătească drepturile de pensie stabilite prin Decizia nr. 189514 din 26 iunie 1998, susţinând că aceste drepturi i se cuvin, numai după încetarea activităţii, prin desfacerea contractului de muncă.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 15 din 31 ianuarie 2001, reţinând că reclamantul nu este în drept să primească pensia stabilită de pârâtă, decât după data încetării activităţii şi că, refuzul astfel motivat de pârâtă, este conform prevederilor art. 51 din Legea nr. 3/1977.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că instanţa de fond a soluţionat greşit pricina, fără a avea în vedere că, prin însăşi acţiunea formulată, a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 2/1991, art. 103 alin. (5) şi (6), art. 156 din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 12 din Legea nr. 50/1996.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurentul a arătat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 2/1991, se poate cumula pensia, cu salariul, astfel încât intimata trebuia să-i achite pensia cuvenită în perioada 1 iulie 1998 – 31 martie 2001, perioadă în care a continuat să-şi desfăşoare activitatea, dar avea dreptul câştigat de a primi pensia stabilită, prin Decizia întocmită la 26 iunie 1998.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Recurentul a fost înscris la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă şi intimata a stabilit drepturile de pensie prin Decizia nr.1 89.514 din 26 iunie 1998.
După înscrierea sa la pensie, recurentul şi-a continuat activitatea şi instanţa de fond a constatat judicios că intimata nu avea obligaţia de plată a pensiei, întrucât nu a intervenit o încetare a activităţii prin desfacerea contractului de muncă. Soluţia instanţei de fond este conformă dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, care prevăd că pentru salariaţi, pensiile se plătesc de la data desfacerii contractului de muncă.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată de către recurent a fost examinată de Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 222 din 11 iulie 2002, a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate.
Susţinerea recurentului privind vătămarea adusă de intimată dreptului său de a cumula pensia, cu salariul, drept recunoscut de art. 3 din Legea nr. 2/1991, este nefondată.
Potrivit acestei reglementări, dreptul de a cumula pensia, cu salariul este prevăzut numai în cazul reangajării persoanei pensionate.
Cum recurentul nu a încetat activitatea şi nu a dobândit calitatea de pensionar de la data întocmirii deciziei sale de pensie, continuarea activităţii nu poate fi asimilată situaţiei de angajare după pensionare, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile textului de lege, invocat greşit prin acţiune, ca temei pentru plata drepturilor de pensie în perioada 1 iulie 1998 – 31 martie 2001, anterior desfacerii contractului de muncă.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi art. C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.A., împotriva sentinţei civile nr. 15 din 31 ianuarie 2001, a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 488/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 490/2003. Contencios. Refuz solutionare... → |
|---|
