CSJ. Decizia nr. 492/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 492/2003

Dosar nr. 2098/2002

Şedinţa publică din 6 februarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.T. a solicitat, în contradictoriu cu Baroul Iaşi şi cu Consiliul U.A.R., anularea deciziei nr. 5788/2000, privind refuzul de a fi înscris în Tabloul Avocaţilor din Baroul Iaşi.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este membru al Colegiului Avocaţilor din Republica Moldova, îndeplinind astfel condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 51/1995, pentru a fi înscris în tabloul avocaţilor şi a colabora cu un avocat din Baroul Iaşi.

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 142 din 7 noiembrie 2000, a respins acţiunea, iar Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în recursul reclamantului, a casat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motivând că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi, totodată, nu s-a pronunţat asupra nulităţii deciziei nr. 5788/2000.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 55 din 20 mai 2002, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 5788/2000 şi a dispus înscrierea reclamantului, ca avocat, în Baroul Iaşi, reţinând, în esenţă, următoarele:

Decizia nr. 5788/2000 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, întrucât reclamantul este cetăţean român, absolvent al Facultăţii de Drept - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" Iaşi şi nu se află în nici unul din cazurile de nedemnitate sau de incompatibilitate prevăzute de lege.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Consiliul U.A.R. şi Consiliul Baroului Iaşi, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând: întâi, că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate, privind tardivitatea acţiunii; în al doilea rând, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină; în al treilea rând, că reclamantul nu a dovedit un drept recunoscut de Legea nr. 51/1995, care i-a fost încălcat; în fine, că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, soluţionând cererea, ca pe una de primire în avocatură, deşi s-a cerut numai înscrierea în Tabloul Avocaţilor din Baroul Iaşi.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 137 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Din întâmpinarea formulată în scris, la 11 septembrie 2000, rezultă că, Consiliul Baroului Iaşi a invocat tardivitatea acţiunii, înregistrată la 11 august 2000, în raport cu data la care i-a fost comunicată reclamantului, Decizia nr. 5788/2000, însă instanţa a soluţionat fondul cauzei, fără a se pronunţa în prealabil asupra excepţiei, aşa cum prevede textul precitat.

Procedând în acest mod, instanţa a încălcat principiile fundamentale privind dreptul la apărare al părţilor, respectiv nu s-a pronunţat asupra apărărilor invocate pe calea excepţiilor întemeiate pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, ceea ce constituie, potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ., motiv de casare a sentinţei.

Aşa fiind, soluţia adoptată este nelegală şi netemeinică, iar recursul, fondat, urmând să fie admis, casată sentinţa şi trimisă cauza spre o nouă judecată, cu respectarea dispoziţiilor legale sus-menţionate.

Cu ocazia rejudecării, în raport cu soluţia ce se va adopta, cu privire la excepţia întemeiată pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, instanţa va examina şi aspectele de fond invocate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Consiliul Avocaţilor din România şi de Consiliul Baroului Iaşi, împotriva sentinţei nr. 55/CA din 20 mai 2002, a Curţii de Apel Iaşi.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 492/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs