CSJ. Decizia nr. 486/2003. Contencios. împotriva Hotarârii B.N.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 486/2003
Dosar nr. 2019/2002
Şedinţa publică din 6 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordinul nr. 52 din 30 mai 2002 al Viceguvernatorului Băncii Naţionale a României s-a retras aprobarea acordată cu scrisorile nr. 1264/BM din 23 decembrie 1999 şi nr. 764/BM din 26 mai 2000, grupului format din B.P.R. – C.C., B.E., P.O., B.A. şi C.M.G, în calitate de acţionar semnificativ al B.C. U. SA. De asemenea, s-a dispus ca B.P.R. – C.C., prin lichidator SC R.R. SRL Bucureşti să vândă în termen de 3 luni, participaţia pe care o deţine din capitalul social al B.C. U. SA. La data luării acestei măsuri, intimata B.P.R. – C.C., deţinea 25,995% din capitalul social al B.C. U. SA, fiind acţionar semnificativ şi se afla în procedura falimentului, declanşată în temeiul Legii nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
Contestaţia formulată împotriva acestui ordin, de către B.P.R. – C.C., prin lichidator SC R.R. SRL Bucureşti, a fost admisă în parte, prin Hotărârea nr. 46 din 1 iulie 2002 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, în sensul că s-a anulat dispoziţia privind termenul de 3 luni, pentru vânzarea participaţiei sale, deţinută la capitalul social al B.C. U. SA, menţinând celelalte dispoziţiie ale ordinului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.C. Unirea SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că, întrucât B.P.R. – C.C. nu mai deţine calitatea de acţionar semnificativ al B.C. U. SA, trebuia menţinut termenul limită de 3 luni, stabilit în baza art. 73 din Legea nr. 58/1998, pentru ca aceasta să vândă participaţia pe care o deţine din capitalul social al B.C. U. SA.
Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau juridică poate să se adreseze instanţei judecătoreşti şi să solicite anularea actului administrativ, prin care i s-a vătămat un drept recunoscut de lege.
În speţă, singurul act administrativ este Ordinul nr. 52 din 30 mai 2002 al Viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, prin care s-au luat măsuri de natură bancară, numai cu privire la intimata B.P.R. – C.C. Intimata, prin lichidator SC R.R. SRL a atacat acest ordin, contestaţia sa fiind soluţionată prin Hotărârea nr. 46 din 1 iulie 2002 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, prin admiterea în parte a acesteia.
În recursul declarat de B.C. U. SA împotriva hotărârii Consiliului de administraţie, recurenta invocă un interes legitim, constând în calitatea de acţionar a intimatei la B.C. U. SA, susţinând că nu poate acepta în „corpul băncii un acţionar nesemnificativ, împotriva căruia operează falimentul". În răspunsul la întâmpinare, recurenta se referă la efectul indirect şi vătămător produs de hotărârea atacată, asupra drepturilor şi garanţiilor recunoscute prin lege.
Curtea constată că, recurenta a atacat în instanţă direct, actul administrativ jurisdicţional, hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de intimata B.P.R. - C.C., prin lichidator, iar nu actul administrativ iniţial.
Se reţine că art. 83 din Legea nr. 58/1998, prevede că actele emise în aplicarea acestei legi pot fi contestate la Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, iar hotărârea Consiliului de Administraţie poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.
Recurenta nu a acţionat anterior declarării recursului, pe cale administrativă, deşi cunoştea situaţia financiară a intimatei, care până la finele lunii mai 2002, a fost acţionar semnificativ al B.C. U. SA.
Se reţine, de asemenea, că nu se putea aplica intimatei-contestatoare, termenul de 3 luni, prevăzut în art. 73 din Legea nr. 58/1998, pentru vânzarea acţiunilor deţinute de aceasta, la B.C. U. A, întrucât B.P.R. – C.C., în faliment, avea aprobarea acordată de Banca Naţională a României, pentru participaţia la capitalul social, încă din anul 1999 şi respectiv, din anul 2000.
Motivul pentru care s-a luat măsura vânzării acţiunilor a fost determinat de faptul că B.P.R. – C.C., prin lichidator, nu mai îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 52 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 58/1998, modificată şi completată şi art. 13 alin. (1) din Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/1999, modificate şi completate.
Admiţând în parte contestaţia, prin anularea termenului de 3 luni pentru vânzarea acţiunilor, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a stabilit corect că vânzarea participaţiei într-un timp scurt, cum ar fi cel de 3 luni s-ar efectua cu încălcarea intereselor creditorilor şi respectiv, a obligaţiilor legale ale lichidatorului, de a spori averea debitoarei, ca singura alternativă pentru creşterea gradului de îndestulare al creditorilor. B.P.R. – C.C. nu mai dispunea, în momentul luării măsurii, de o situaţie financiară care să-i permită onorarea obligaţiilor patrimoniale, care să asigure premisele pentru susţinerea financiară a băncii, în cazul în care situaţia acesteia se deteriorează.
Aşa fiind, recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C. U. SA Bucureşti, împotriva Hotărârii nr. 46 din 1 iulie 2002 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 485/2003. Contencios. Recurs refuz acordare... | CSJ. Decizia nr. 488/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
