CSJ. Decizia nr. 499/2003. Contencios. Recurs anulare acte vamale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 499/2003
Dosar nr. 612/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
T.N., în contradictoriu cu Direcţia Regională Vamală Arad şi Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală a Vămilor, a solicitat anularea, ca netemeinice şi nelegale, a actului constatator nr. 457 din 25 ianuarie 1999, încheiat de Biroul Vamal Turnu, a actului nr. 3785 din 29 martie 1999, a aceluiaşi birou, a deciziei nr. 137 din 11 mai 1999, a Direcţiei Regionale Vamale Arad şi a deciziei nr. 1585 din 9 septembrie 1999, a Directorului General al Vămilor; totodată, a solicitat şi suspendarea executării.
S-a arătat de reclamant că, în mod greşit, autorităţile fiscale au reţinut în sarcina sa, obligaţia de a achita taxe vamale şi majorări, în baza art. 128 din Decretul nr. 337/1981, întrucât el a avut doar calitatea de transportator al autoturismului marca Peugeot, proprietarul fiind O.V., repatriat şi care beneficia de scutire de plata taxelor vamale.
Curtea de Apel Timişoara. secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea din 23 septembrie 1999, în baza dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, a dispus suspendarea actelor de executare, până la soluţionarea cauzei, iar prin sentinţa nr. 266 din 9 noiembrie 1999, a admis acţiunea şi a anulat actele contestate.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1307 din 2 aprilie 2001, a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Vamală Arad şi a casat sentinţa, cu trimitere spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, pentru suplimentarea probelor, pentru a lămuri dacă autoturismul prezentat în Vama Turnu, este acelaşi cu cel prezentat în Vama Arad, pentru care s-a stabilit regimul vamal de scutire.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 510 din 11 decembrie 2001, a admis acţiunea şi a anulat actele contestate şi a respins acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut identitate între autoturismul prezentat la Vama Turnu şi cel prezentat la Vama Arad, pentru care s-a stabilit regimul de scutire la plata taxelor vamale, proprietarul autoturismului fiind V.O., cetăţean repatriat, reclamantul având doar calitatea de transportator.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, au declarat recurs Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În ambele recursuri, se susţine că reclamantul fiind titular de tranzit, trebuia să se prezinte în termen de 45 de zile, la vama de destinaţie - Biroul Vamal Timişoara, cu bunul, declaraţia vamală de tranzit şi documentele însoţitoare, lucru pe care nu l-a făcut, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 129 din Decretul nr. 337/1981 şi în mod legal s-au încheiat actele contestate prin care a fost obligat la taxe vamale, T.V.A şi majorări de întârziere.
În recursul Parchetului, în principal, se solicită admiterea şi casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, întrucât cauza s-a judecat fără participarea procurorului, deşi Legea nr. 506/2001, pentru aprobarea OUG nr. 13/2001, stabileşte acest lucru expres, în art. 12 alin. (1).
Recursurile declarate sunt fondate.
Din verificarea hotărârii atacate rezultă că la judecarea cauzei nu a participat procurorul, el nefiind citat.
Legea nr. 506/2001 stabileşte în art. 12 alin. (1), că „deciziile Direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă. Judecata se face în regim de urgenţă, cu participarea Ministerului Public".
Aducerea la îndeplinire a acestei cerinţe se realizează prin citarea Ministerului Public, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, la soluţionarea cauzei, lucru ce nu s-a făcut.
Instanţa nefiind compusă legal, hotărârea este lovită de nulitate absolută, astfel se impune admiterea recursurilor şi casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecarea, la aceiaşi instanţă, în baza art. C. proc. civ.
Susţinerea din recursuri privind modul greşit de soluţionare pe fond a cauzei, urmează a fi analizată, ca apărări ale părţilor.
Cât priveşte Ministerul Finanţelor Publice, acesta nu are calitate procesuală pasivă şi în speţă, neexistând vreun act contestat emis de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad, precum şi recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 510 din 11 decembrie 2001, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 498/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 50/2003. Contencios → |
---|