CSJ. Decizia nr. 496/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 496/2003
Dosar nr. 3182/2001
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 iulie 2001, la Curtea de Conturi a României, secţia jurisdicţională Bucureşti, R.A. A.P.P.S a solicitat casarea deciziei nr. 317 din 19 iunie 2001, pronunţată de secţia jurisdicţională Bucureşti a Curţii de Conturi a României.
În motivarea recursului, s-a susţinut că Decizia atacată nu este clar motivată, că se referă la o persoană ce nu are legătură cu cauza şi că este culpa directorului S.R.P. Sinaia, care a desfăcut tardiv contractul de muncă al domnului P.C.
A mai susţinut că este culpabilă şi numita C.C., pentru că şi aceasta a semnat de luarea la cunoştinţă a notei nr. 2055 din 19 mai 1999 şi avea atribuţii conform fişei postului să întocmească decizii la solicitarea directorului coordonator.
Nota de mai sus, se susţine prin recursul declarat, a fost semnată şi de către contestatoarea M.B. care, deşi susţine că „la momentul emiterii respectivei decizii, nu deţinea fişa postului", totuşi îi erau aplicabile prevederile Decretului nr. 143/1955, privitor la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, „având obligaţia de diligenţă", putând aduce în instanţă, probe pentru respingerea tardivităţii emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, lucru pe care nu l-a făcut.
Recurenta a mai susţinut că în cadrul răspunderii materiale, distincţia între formele şi gradele vinovăţiei (intenţia directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijenţă, culpă uşoară, foarte uşoară sau gravă), nu are relevanţă practică, salariatul răspunzând material, inclusiv atunci când culpa sa a fost foarte uşoară.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine că prin Decizia nr. 317 din 19 iunie 2001, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional declarat de R.A. A.P.P.S., împotriva sentinţei nr. 12 din 20 februarie 2001, pronunţată de Colegiul jurisdicţional Prahova, în dosarul nr. 39/2000.
S-a reţinut în temeiul art. 136 alin. (1) C. muncii (ce prevede că în cazul anulării desfacerii contractului de muncă, unitatea este obligată să reîncadreze persoana căreia i s-a desfăcut contractul de muncă în mod nejustificat şi să îi plătească drepturile salariale de la data desfacerii contractului de muncă, până la data reintegrării), că nu putea fi angajată răspunderea materială a contestatorilor, întrucât nu sunt întrunite cumulativ cele 3 condiţii: prejudiciu, culpă şi legătură de cauzalitate între cele două elemente.
De precizat, că s-a invocat şi alin. (3) al art. 136 C. muncii, ce prevede că persoana care cu rea credinţă a determinat aplicarea măsurii desfacerii contractului de muncă, va răspunde material, ceea ce în speţă nu este dovedit.
S-a constat expres că nu se poate reţine culpa contestatorilor, pe considerentul că aceştia au luat ca termen de la care începe să curgă termenul de 30 de zile de emitere a deciziei de desfacere a contractului de muncă, data de 27 mai 1999, când au luat cunoştinţă oficial de hotărârea Consiliului de Administraţie al regiei.
Deşi şedinţa Consiliului de Administraţie al R.A. A.P.P.S., la care s-a discutat despre măsura desfacerii contractului de muncă, a avut loc la 12 mai 1999, desfacerea contractului de muncă în temeiul lit. e), i) şi c) trebuia luată de conducătorul sucursalei din Sinaia, căruia trebuia să i se comunice hotărârea Consiliului de administraţie.
Aşa fiind, nu se poate reţine, s-a precizat de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, ca data de 12 mai 1999, când a avut loc şedinţa Consiliului de administraţie, să fie socotită ca dată de la care începe să curgă termenul de desfacere a contractului de muncă.
Analizându-se recursul declarat, în raport cu hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, Curtea Supremă de Justiţie reţine că Decizia nr. 317/2001, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, este legală şi temeinică.
În mod corect s-a socotit ca dată de la care curge termenul de desfacere a contractului de muncă, data de la care s-a comunicat hotărârea Consiliului de administraţie, conducătorului sucursalei din Sinaia, fiind artificială şi nerealistă, data de 12 mai 1999, când a avut loc şedinţa sus-citată.
Pe de altă parte, nu este dovedită reaua-credinţă a contestatorilor, atunci când au pus în aplicare, măsura desfacerii contractului de muncă al numitului P.C.
În mod corect, constatându-se lipsa vinovăţiei contestatorilor B.R., C.C. şi M.B., în producerea prejudiciului de 22.343.750 lei (despăgubiri acordate lui P.C., ca urmare a reîncadrării în muncă), s-au admis contestaţiile acestora şi au fost anulate deciziile de imputare nr. 225 din 5 iunie 2000, nr. 4 din 16 iunie 2000 şi nr. 5 din 14 iunie 2000 (de către Colegiul jurisdicţional Prahova - Curtea de Conturi prin sentinţa nr. 12 din 20 februarie 2001), sentinţa menţinută prin Decizia atacată cu recurs în cauza de faţă (Decizia nr. 317 din 19 iunie 2001, a secţiei jurisdicţionale Bucureşti – Curtea de Conturi a României).
Urmează, deci, a se constata că recursul declarat este neîntemeiat şi ca urmare, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A. A.P.P.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 317 din 19 iunie 2001, a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 493/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 496/2003. Contencios. Anulare decizie M.S.F.... → |
|---|
