CSJ. Decizia nr. 504/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 504/2003
Dosar nr. 2095/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 7 iunie 2002, la Curtea de Apel Piteşti SC T. SA a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 55/2002, a Curţii de Apel Piteşti, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa a respins cererea de efectuare a unui raport de expertiză contabilă, cu motivarea că proba a fost cerută, după ce s-a dat cuvântul, în fond, părţilor, procedându-se la judecarea cauzei.
Sub acest aspect, recurenta a susţinut că de fapt proba fusese cerută anterior, printr-o cerere scrisă.
Recurenta a mai susţinut că nu a greşit, atunci când a modificat ordinea de stingere a debitelor, plâtindu-se mai întâi debitele curente şi apoi, pe cele din 30 aprilie 2001, aceasta fiind interpretarea pe care a dat-o OUG nr. 68/1999.
A mai susţinut recurenta că după aprecierea lor, debitele restante la 30 aprilie 1999, nu se mai iau în considerare, iar stabilirea vechimii debitelor – art. 8 din OG nr. 11/1996, fiind aplicabil doar pentru debitele scadente, în perioada 30 aprilie – 31 august 1999, scadenţa debitelor restante la 30 aprilie 1999, devenind prin OUG nr. 68/1999, data de 31 august 1999.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 55 din 13 mai 2002, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC T. SA Piteşti, împotriva pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Bucureşti.
S-a reţinut că situaţia de fapt reţinută prin actul de control, nu a fost combătută de reclamantă, prin înscrisuri, de natură a dovedi plata integrală a majorărilor de întârziere aferente neachitării în termen a obligaţiilor fiscale.
Aceeaşi situaţie s-a reţinut, şi în privinţa aplicării prevederilor inserate în Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 620/1997, pentru aprobarea Normelor metodologice, în aplicarea OUG nr. 68/1999.
Instanţa a subliniat, de asemenea, principiul rezultat din reglementările fiscale, că stingerea obligaţiilor bugetare restante se face în ordinea vechimii, iar nu prin rescadenţarea obligaţiilor restante.
Cum reclamanta însăşi a recunoscut că nu şi-a îndeplinit integral obligaţiile fiscale faţă de stat, neputându-se reţine aplicarea greşită a actelor normative în vigoare la data controlului (OUG nr. 68/1999, Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 620/1997 şi nr. 608/1999), instanţa a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel încât recursul declarat va fi respins.
Din actele cauzei rezultă că cele 2 procese-verbale indicate de organele de control, respectiv din 16 decembrie 1998 şi 31 octombrie 2001, au reţinut în mod întemeiat şi legal că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale referitoare la determinarea, evidenţierea şi virarea obligaţiilor faţă de bugetul statului, ceea ce a atras implicit, calcularea majorărilor de întârziere, aşa cum sunt menţionate detaliat în procesul-verbal din 31 octombrie 2001.
Potrivit OUG nr. 68/1999, persoanele juridice care au înregistrat la 30 aprilie 1999, majorări de întârziere, beneficiază de înlesniri la plată, dacă achită aceste datorii până la 30 noiembrie 1999, cu condiţia ca debitele restante la 30 aprilie 1999, care au generat majorările, să fi fost achitate până 19 mai 1999 sau vor fi plătite până la 31 august 1999.
Deci, pentru a putea beneficia de aceste facilităţi, debitorii sunt obligaţi să-şi achite integral datoriile provenite din impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, datorate pe perioada 30 aprilie 1999 – 31 august 1999, precum şi majorările de întârziere aferente.
Reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale fiscale, astfel încât încercarea sa de a interpreta într-un mod personal, favorabil pentru el, nu este de natură a determina schimbarea situaţiei de fapt, reţinută prin actele administrative atacate.
Cât priveşte proba cu expertiză contabilă, în mod corect a fost respinsă de instanţă, atât pentru faptul că cererea pentru administrarea probei nu a fost susţinută oral în faţa instanţei, partea declarând chiar că nu mai are probe de administrat, fiind de acord cu judecarea cauzei, iar pe de altă parte este de observat că obiectivul expertizei nu putea fi primit.
Astfel, expertul nu era în măsură să interpreteze legea, aşa cum cerea reclamantul, aceasta fiind numai de competenţa instanţei.
Aşa fiind, constatându-se că hotărârea atacată este legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T. SA Piteşti, împotriva sentinţei nr. 55 din 13 mai 2002, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 503/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 504/2003. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
