CSJ. Decizia nr. 506/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 506/2003
Dosar nr. 2102/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 aprilie 2001 la Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 2449, prin declinare de competenţă de la Tribunalul Vâlcea, reclamanta SC B.M. SRL Vâlcea a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Financiară Drăgăşani, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea şi Ministerul Finanţelor, anularea procesului verbal nr. 8171 din 21 noiembrie 2000, a hotărârii nr. 3 din 5 decembrie 2000 şi a deciziei nr. 4 din 22 ianuarie 2001, ca nelegale.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă că prin actele de control financiar contestate a fost obligată la plata sumei de 296.015.522 lei, compusă din: 160.881.353 lei, debit suplimentar T.V.A.; 2.000.000 lei, amendă T.V.A.; 115.139.957 lei, debit suplimentar la impozit pe profit; 14.675.221 lei, majorări de întârziere debitului suplimentar; 1.318.991 lei, majorări de întârziere aferente debitului la impozitul pe profit datorat şi 2.000.000 lei amendă impozit pe profit.
S-a mai invocat că beneficiază de cota 0 T.V.A. la exporturi potrivit art. 17B) din OUG nr. 17/2000, iar cota de impozit aplicabilă este de 5%, potrivit art. 7 din OG nr. 217/1999, astfel că în mod nelegal a fost obligată la aceste taxe.
Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 51, pronunţată la 22 aprilie 2002, a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2001, hotărârea nr. 3 din 5 decembrie 2000 şi procesul-verbal din 21 noiembrie 2000, în ce priveşte obligarea reclamantei la sumele de 160.881.353 lei, debit suplimentar T.V.A., 115.139.957 lei, debit suplimentar la impozit pe profit şi 14.675.221 lei, majorări de întârziere aferente debitului suplimentar la impozitul pe profit.
A respins ca nefondată acţiunea cu privire la suma de 1.319.991 lei, majorări de întârziere aferente debitului la impozitul pe profit declarat şi ca inadmisibilă, cu privire la sumele de 2.000.000 lei, amendă, pentru calcularea eronată a T.V.A. şi 2.000.000 lei amendă, pentru calcularea eronată a impozitului pe profit.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta în calitate de comitent, a livrat la export prin intermediul mai multor societăţi comerciale (comisionare) cherestea de fag.
Contrar celor constatate în actele de control financiar, în sensul că veniturile obţinute din exportul acestor bunuri nu sunt supuse cotei 0 de T.V.A., pe motiv că art. 17B lit. a) din OUG nr. 17/2000, prevede că sunt supuse acestei căi, exporturile de bunuri, transportul şi prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabili cu sediul în România a căror c/val se încasează în valută, în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României şi că reclamanta a încasat în lei, c/val exporturilor, instanţa a reţinut că:
- reclamanta în calitate de comitent şi-a justificat cota 0 T.V.A., cu actele prevăzute de HG nr. 401/2000, pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 17/2000, inclusiv cu contractul între comitent şi comisionar, care stabileşte obligativitatea plăţii în valută a bunurilor exportate şi că dovada încasării c/val mărfii în valută îi incumbă comisionarului, şi nu comitentului;
- iar în ce priveşte impozitul pe profit, potrivit art. 7 din OUG nr. 217/1999, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994: „Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România, venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cotă de impozit de 5%, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri din volumul total al veniturilor".
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului s-a formulat o primă critică, în legătură cu expertiza dispusă în cauză, la defăşurarea căreia nu au fost citaţi nici Ministerul Finanţelor şi nici Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, fiind încălcate dispoziţiile art. 208 C. proc. civ.
Mai mult, expertul era dator să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, fără a li se acorda un alt termen pentru a lua la cunoştinţă raportul de expertiză.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că legea cere ca încasarea în valută a preţului mărfii exportate să se facă în contul reclamantei potrivit art. 17B din OUG nr. 17/2000, pct. 9.6 din HG nr. 401/2000, iar aceasta trebuia să precizeze dovada că a încasat c/val mărfii exportate în valută, prin cont bancar deschis şi că nerespectarea acestei prevederi atrage obligaţia plăţii T.V.A.
Referitor la impozitul pe profit, recurenta a susţinut că şi acesta este condiţionat de aceleaşi prevederi, intimata nefăcând dovada încasării veniturilor în valută din exportul bunurilor realizate din activitate proprie, direct sau prin contract de comision, astfel că nu beneficiază de cota de impozit de 5%.
Recursul este fondat.
În legătură cu prima critică, Curtea apreciază că deşi fondată, ea urmează să nu mai fie analizată, întrucât problema care s-a pus în discuţie în cauză, era una de interpretare strictă a legii, şi nu legată de modalitatea de calcul a impozitului, astfel că atare expertiză nu are concludenţă.
De altfel, acest aspect trebuia să fie avut în vedere de instanţa de fond, faţă de poziţia reclamantei în legătură cu interpretarea dată de aceasta, dispoziţiilor legale în aplicarea cotei 0 T.V.A., situaţie în care nu mai era necesară administrarea probei, interpretarea fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Astfel fiind, Curtea apreciază întemeiată cea de-a doua critică, reţinând că intimata reclamantă nu a făcut dovezi că a încasat c/val mărfii exportate în valută, prin cont bancar deschis la o bancă autorizată de Banca Naţională a României, că neîndeplinind această cerinţă prevăzută de art. 17B din OUG nr. 17/2000 şi pct. 9.6 din HG nr. 401/2000, ea nu poate beneficia de cota 0 de T.V.A.
Rezultă că dispoziţiile sunt exprese, astfel că interpretarea dată de reclamantă este forţată, cu atât mai mult, cu cât comisionarul asigură o reprezentare a comitentului, acesta din urmă fiind cel care hotărăşte în privinţa modalităţii de derulare a afacerii, inclusiv încasarea sumei.
Că nu a respectat aceste prevederi rezultă, de altfel, din faptul că intimata a recunoscut că după ce a încasat c/val exportului, comisionarul i-a achitat în numerar o parte din valoarea mărfii.
Aceiaşi argumentare urmează să fie reţinută şi în privinţa cotei de impozit, intimata nejustificând cu documente, condiţiile prevăzute de art. 7 din HG nr. 402/2000, de aplicare a OUG nr. 17/2000.
Ca o consecinţă a admiterii recursului, Curtea va casa hotărârea atacată, iar în fond va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Drăgăşani, împotriva sentinţei nr. 51/F-C din 22 aprilie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 505/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 508/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
