CSJ. Decizia nr. 503/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 503/2003
Dosar nr. 2094/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 aprilie 2002, reclamanta SC C.G. SA a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Vâlcea, solicitând anularea parţială, pentru sumele de 674.641.023 lei - Fond pentru reducerea riscului tehnologic; 295.492.768 lei, majorări de întârziere aferente; 505.411.305 lei, T.V.A. deductibilă şi 23.115.881 lei, majorări de întârziere aferente, a deciziei nr. 237 din 27 martie 2002 şi a procesului-verbal nr. 15019 din 28 septembrie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin OUG nr. 32/2001 a fost abrogată OG nr. 96/1990, precizându-se la art. VIII alin. (2), că sumele virate în anul 2001 se restituie, fapt ce conduce la concluzia că suma nevirată de aceasta, drept Fond special pentru reducerea riscului tehnologic, nu mai este datorată, urmând a se prelua la veniturile impozabile ale societăţii, că scadenţa fondului trimestrial pentru anul 2001, era luna aprilie 2001, conform art. 4 din OG nr. 96/1999, şi întrucât în OUG nr. 32/2001, nu se precizează anul de provenienţă a debitului, aceasta se aplică indiferent dacă debitele provin din anul 2000 sau 2001, pentru că legiuitorul nu a făcut nici o diferenţiere.
A mai susţinut că acest fond special pentru risc se preia la un alt fond extrabugetar – Fond special pentru dezvoltarea sistemului energetic – şi nicidecum la bugetul de stat, astfel că organul de control nu mai avea competenţa materială să verifice acest fond şi să încaseze sumele.
Referitor la T.V.A., apreciază că îşi găsesc aplicarea, dispoziţiile art. 5 lit. b) din OUG nr. 17/2000, fiind vorba de exporturi la care se aplică o cotă T.V.A. 0.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 64/F-C din 3 iunie 2002, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 237 din 27 martie 2002, pronunţată de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a trimis cauuza spre competentă soluţionare, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Vâlcea.
Împotriva acestei sentinţe, considerară nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, susţinţnd, în esenţă, că instanţa a reţinut că la data când a înregistrat contestaţia (24 octombrie 2001), Ministerul Finanţelor Publice era competent să o soluţioneze, avându-se în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (2) din OUG nr. 13/2001.
Între timp însă, legea menţionată a fost modificată prin HG nr. 1296/2001, în vigoare la data de 29 decembrie 2001, în sensul că s-a mărit la 5 miliarde, cuantumul sumei contestate, care intră în competenţa de soluţionare a Ministerului Finanţelor Publice.
Ignorând prevederile acestei hotărâri, Ministerul Finanţelor Publice s-a pronunţat la data de 27 martie 2002, în sensul respingerii contestaţiei.
Cum la momentul învestirii, 24 octombrie 2001, erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 13/2001, nemodificate prin HG nr. 1296/2001, în mod legal, Ministerul Finanţelor Publice s-a pronunţat prin Decizia nr. 237 din 27 martie 2002, asupra contestaţiei formulate, astfel că instanţa de fond în mod greşit a trimis cauza spre soluţionare, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Vâlcea.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că obligaţiile bugetare în litigiu au fost stabilite de inspectorii de specialitate din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Vâlcea, prin procesul-verbal.
Împotriva acestui proces-verbal, reclamanta a formulat contestaţie care, cu adresa nr. 23684/2001, a fost înaintată de direcţia menţionată, spre soluţionare, la Ministerul Finanţelor Publice.
Contestaţia respectivă are ca obiect suma totală de 1.534.079.631 lei.
La data când a înregistrat-o (24 octombrie 2001), Ministerul Finanţelor Publice era competent să o soluţioneze, avându-se în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (2) din OUG nr. 13/2001, privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2001, de aprobare, dat fiind faptul că obiectul contestaţiei este o sumă de peste 500 milioane lei.
Între timp însă, legea menţionată a fost modificată prin HG nr. 1296/2001, în vigoare de la data de 29 decembrie 2001, în sensul că s-a mărit la 5 miliarde lei, cuantumul sumei contestate şi care intră în competenţa de soluţionare a Ministerului Finanţelor Publice. Până la 5 miliarde lei, conform art. 5 alin. (1) din legea modificată, competenţa de soluţionare revenea organelor specializate din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Vâlcea, în a cărei rază teritorială îşi are sediul reclamanta-contestatoare.
Ignorând prevederile hotărârii guvernului sus-amintite, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, s-a pronunţat la data de 27 martie 2002, în sensul respingerii contestaţiei, pentru motivele arătate în cuprinsul deciziei.
S-au ignorat şi dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 13 din OUG nr. 13/2001 (nemodificate nici prin legea de aprobare şi nici prin hotărârea guvernului amintită), potrivit cărora, în cazul contestaţiilor (încă nesoluţionate), pentru care competenţa aparţine Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să se dezînvestească prin decizie.
Din toate aceste considerente, rezultă că Ministerul Finanţelor Publice s-a pronunţat pe fond asupra contestaţiei reclamantei, după intrarea în vigoare a HG nr. 1296/2001, deşi nu mai avea competenţa legală să o facă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 64/F-C din 3 iunie 2002, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 502/2003. Contencios. Anulare Hotarâre M.E.C.... | CSJ. Decizia nr. 504/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
