CSJ. Decizia nr. 505/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 505/2003

Dosar nr. 2096/2002

Şedinţa publică din 7 februarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

SC I.R. SRL Arad, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea, ca nelegale, a procesului-verbal nr. 1 din 18 noiembrie 2001, încheiat de prima pârâtă şi a deciziei nr. 1895 din 23 noiembrie 2001, emisă de cea de a doua pârâtă, prin care s-a stabilit obligaţia plăţii către bugetul de stat, a sumei de 723.386.859 lei T.V.A. şi majorări aferente.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că organul de control a reţinut eronat că pentru transporturile internaţionale de marfă nu beneficiază de cota 0 T.V.A., pentru că ar fi încasat valută în numerar, pentru că beneficiarul străin al transporturilor a achitat valuta, direct în contul reclamantei de la B.C.R., sucursala Arad, astfel că a respectat prevederile pct. 9.2 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2002 şi art. 17 lit. b) din aceiaşi normă.

S-a mai arătat că HG nr. 401/2000 nu poate fi aplicat pe toată perioada verificată, pentru că a intrat în vigoare doar la data de 26 mai 2000 şi că încasarea valutei prin casieria societăţii, s-a realizat din dispoziţia organului de control fiscal, deşi plata era deja efectuată de partenerul străin.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 202 din 25 iunie 2002, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele contestate, cu privire la obligarea reclamantei de a plăti suma de 193.675.132 lei şi majotări aferente, în sumă de 69.875.314.66 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pentru perioada reglementată de OG nr. 3/1992 şi HG nr. 512/1998 şi anume, la 26 mai , când a intrat în vigoare HG nr. 401/2000, legislaţia specială pentru T.V.A. nu a impus nici o condiţie specifică pentru încasarea valutei, stabilind doar obligaţia de a se face dovada încasării acesteia în contul bancar al celui care se prevalează de cota 0 lei la T.V.A.

Că, reclamanta a încasat valuta în numerar şi apoi a depus-o în contul său bancar, astfel că pentru aceste operaţiuni derulate în perioada 1 ianuarie 2000 – 26 mai 2000, nu trebuie să plătească T.V.A. şi majorări aferente.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor, a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, actele contestate fiind legale şi temeinice.

S-a arătat că instanţa a divizat perioada, în două perioade 1 ianu 2000 – 26 mai 2000 şi 27 mai 2000 – 31 iulie 2001, admiţând acţiunea pentru prima perioadă şi respingând-o pentru a doua, cu motivarea că HG nr. 401/2000, pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 17/2000, privind T.V.A., a intrat în vigoare la 26 mai 2000.

Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile legii, întrucât în prima perioadă era în vigoare OUG nr. 215/1999 şi pentru a beneficia de aplicarea cotei 0 de T.V.A. pentru transporturile internaţionale de mărfuri, reclamanta avea obligaţia de a face dovada încasării valutei în conturi bancare deschise la băncii autorizate.

Recursul este fondat.

În urma controlului efectuat la reclamantă, în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 iulie 2001, s-a constatat că în mod greşit aceasta a aplicat cota zero lei T.V.A., pentru transporturile internaţionale de mărfuri, pentru că a încasat valuta în numerar, astfel că organul de control a aplicat cota de T.V.A., de 19% şi a stabilit că datorează către stat, 723.386.859 lei, aceasta, prin procesul-verbal încheiat la 18 septembrie 2001 de Direcţia Controlului Fiscal Arad.

Prin Decizia nr. 1895 din 23 noiembrie 2001, Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a respins contestaţia, iar instanţa, prin sentinţă, a admis acţiunea în parte, exonerând societatea de plata sumelor de 193.675.132 lei şi majorări aferente, de 69.875.314,66 lei, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 26 mai 2000.

Soluţia instanţei a avut în vedere o interpretare greşită a dispoziţiilor legale, întrucât îşi găsesc aplicarea art. 17 lit. B) din OUG nr. 215/1999, privind modificarea şi copletarea unor reglementări referitoare la T.V.A., care prevedea că se beneficiază de cota 0 de T.V.A. pentru : „exportul de bunuri efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României. Prin derogare de la aceste prevederi, beneficiază de cota 0, exporturile de bunurile care se derulează în sistem barter".

Aceleaşi dispoziţiii rezultă şi din Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi şi din celelalte operţiuni cu străinătatea, N.R.V. 9, respectiv societatea avea obligaţia de a face dovada încasării valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate, adică avea obligaţia de a derula operaţiunile de încasare în valută a contravalorii transporturilor internaţionale de mărfuri, doar prin conturi deschise la bănci monitorizate de Banca Naţională a României.

În speţă, societatea nu a respectat aceste dispoziţii legale, astfel că recursul fiind fondat, urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., se va casa sentinţa şi în fond, se va respinge acţiunea, întrucât actele financiar-contabile sunt legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 202 din 25 iunie 2002, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 505/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs