CSJ. Decizia nr. 51/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 51/2003
Dosar nr. 4033/2001
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşt, secţia comercială şi de de contencios administrativ, la data de 19 aprilie 2001, reclamanta SC B. SRL Ploieşti a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova, să se dispună anularea procesului verbal de control nr. 707 din 18 iulie 2000 a Direcţiei de Control Financiar Prahova, a dispoziţiei nr. 78 din 7 noiembrie 2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova şi a deciziei nr. 256 din 27 februarie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor, pentru suma de 561.933.524 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar şi 136.042.019 lei, majorări de întârziere aferente, precum şi restituirea taxelor de timbru achitate la cele două organe cu activitate jurisdicţională, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova şi Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că măsurile dispuse prin actul de control nu sunt întemeiate şi nu se justifică obligarea sa la plata acestor sume.
Prin sentinţa civilă nr. 221 din 1 octombrie 2001, Curtea de Apel Ploieşt, secţia comercială şi de de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de SC B. SRL Ploieşti şi a anulat în parte, procesul-verbal de control nr. 707 din 18 iulie 2000 al Direcţiei de Control Financiar Prahova, dispoziţia nr. 78 din 7 noiembrie 2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova şi Decizia nr. 256 din 27 februarie 2001 a Ministerului de Finanţe, pentru suma de 446.109.124 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, plus 81.488.727 lei, majorări de întârziere. A menţinut obligaţia de plată a reclamantei pentru suma de 115.824.400 lei, impozit pe profit suplimentar, plus 54.553.292 lei, majorări de întârziere şi a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 15.827.836 lei, reprezentând taxele de timbru achitate către cele două organe cu activitate jurisdicţională, proporţional cu pretenţiile admise, de la buget.
A obligat pârâţii la plata sumei de 11.575.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, proporţional cu pretenţiile admise.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în privinţa sumei de 272.606.560 lei, stabilită de organul de control ca o cheltuială nedeductibilă din punct de vedere fiscal, că în mod corect reclamanta a stornat din veniturile sale această sumă în trimestrul III/1999, cu o întârziere de aproximativ 1 an de zile, astfel că suma respectivă era deductibilă fiscal.
În privinţa sumei de 435.098.678 lei, stabilită de organul de control ca datorată de reclamantă la bugetul de stat, cu titlu de impozit pe profit şi majorări de întârziere, în sumă de 84.174.378 lei, instanţa a considerat că reclamanta beneficiază de facilitatea prevăzută de art. 7 din OG nr. 70/1994, modificată şi completată prin OUG nr. 217/1999, potrivit cărora contribuabilii care au de încasat printr-un cont bancar din România, venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie directă sau prin contract de comision sau de prestări de servicii, plăteasc o cotă de impozit de 5%, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri din volumul total al veniturilor.
Cu privire la suma de 93.024.354 lei, stabilită de organul de control ca nedeductibilă fiscal, instanţa de fond a reţinut că în mod greşit organul de control a considerat că valoarea de vânzare a mijloacelor fixe a fost sub valoarea înregistrată în evidenţa contabilă şi în mod neîntemeiat a obligat societatea la impozit pe profit, în cuantum de 35.349.254 lei, majorări de întârziere de 16.649.499 lei.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o ca netemeinică şi nelegală şi motivând, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat flagrant principiul independenţei exerciţiului financiar, potrivit căruia se impune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor şi înregistrarea lor în rezultatul exerciţiului financiar la care se referă.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului şi a normelor juridice incidente în cauză se constată că recursul este întemeiat.
Se reţine că SC B. SRL Ploieşti a fost verificată de organele de control, cu privire la impozitul pe profit în perioada 1 iulie 1999 – 31 martie 2000.
În luna octombrie 1999, societatea reclamantă a vândut cu factura nr. 3319102 din 4 octombrie 1999, mai multe mijloace fixe, iar în trei cazuri preţul de vânzare a fost cu 93.024.354 lei mai mic, decât valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 15/1994, „În cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe scoase din funcţiune, agenţii economici asigură acoperirea valorii neamortizate din sumele rezultate în urma valorificării acestora. Diferenţa rămasă neacoperită se include în cheltuieli excepţionale, nedeductibile fiscal".
Aşadar, având în vedere prevederile legale menţionate, organele de control au constatat în mod întemeiat că suma de 93.024.354 lei, reprezentând diferenţa rămasă de amortizat, neacoperită în urma valorificării celor trei mijloace fixe prin vânzare, reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
În privinţa sumei de 272.606.560 lei, reprezentând refuz la factura externă nr. 1002 din 15 octombrie 1998, emisă de societate către M.&R. GmbH & CO Germania, se reţine că SC B. SRL Ploieşti a modificat rezultatul activităţii anului fiscal 1999, diminuând veniturile şi masa profitului impozabil. Din raportul de expertiză contabilă administrat în cauză rezultă că operaţiunea de stornare a sumei respective nu a avut la bază un document justificativ şi s-a efectuat în mod nejustificat, cu o întârziere de un an, afectând impozitul pe profit dintr-un alt an fiscal, decât cel în care s-a realizat operaţiunea.
Referitor la suma de 435.098.678 lei, impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente în sumă de 84.174.378 lei, din documentele anexate la dosar rezultă că societatea reclamantă a executat prestări de servicii, constând în lucrări pregătitoare, de demolare şi de terasament la imobilul O.P. Bucureşti, conform comenzii nr. 001/1999 emisă de firma I. GmbH Viena. Rezultă, aşadar, că prestările de servicii respective au fost efectuate la un imobil din România şi în consecinţă, nu se încadrează în prestările de servicii efectuate la export, pentru care societatea beneficiază de cota zero T.V.A. şi nu poate beneficia de prevederile art. 7 din OUG nr. 217/1999, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit.
în ceea ce priveşte măsura dispusă de instanţa de fond, privind restituirea taxelor de timbru, aceasta este nejustificată, câtă vreme contestaţia societăţii reclamante a fost înregistrată anterior datei de 27 decembrie 2000 (art. 14 din OUG nr. 13/2001) şi a fost soluţionată de către cele două organe cu activitate jurisdicţională.
În consecinţă, avându-se în vedere considerentele prezentate , urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate, iar pe fondul cauzei, a respingerii ca nefondată a acţiunii formulată de SC B. SRL Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 221 din 1 octombrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de SC B. SRL Ploieşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 509/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 51/2003. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
