CSJ. Decizia nr. 508/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 508/2003
Dosar nr. 2105/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2002, la Curtea de Apel Oradea, Casa Judeţeană de Pensii Bihor a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 352/2002, a Curţii de Apel Oradea, solicitând casarea hotărârii, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că în mod greşit s-a admis acţiunea reclamantei, care nu era născută la data strămutării părinţilor ei şi ca urmare, nu avea domiciliu de unde să fi fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice, aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
A mai invocat recurenta faptul că persoana neexistând cu capacitate juridică la data strămutării, nu se poate recunoaşte în sarcina ei, statutul care l-au avut părinţii.
Faţă de recursul declarat de intimata G.M., a solicitat respingerea recursului, întrucât părinţii ei şi întreaga familie au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, respectiv localitatea Mihai Bravu, în localitatea Curăţele, unde aceasta s-a şi născut la 9 februarie 1942. Ea a precizat că alături de părinţii ei, a suferit, fiind supusă la privaţiuni din motive etnice.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 352 din 17 iunie 2002, a Curţii de Apel Oradea, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta G.M., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor, s-a anulat hotărârea nr. 678 din 9 aprilie 2002, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut că botărârea ce a fost anulată, încalcă un drept prevăzut de Legea nr. 189//2000, în favoarea reclamantei. În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, cei ce au fost strămutaţi pentru motive etnice, în perioada prevăzută la art. 1.
Prin HG nr. 127/2000, dată în aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut că noţiunea de strămutat include şi aceea de refugiat.
Cum situaţia de refugiat este un statut al persoanei, care se acordă de statul primitor şi care nu conferă refugiatului, nici cetăţenia şi nici domiciliul în statul respectiv, refugiatul rămânând cu domiciliul şi cetăţenia statului de unde s-a refugiat, primind doar un drept de şedere temporară pe teritoriul care îi acordă statutul de refugiat, copii au acelaşi statut cu părinţii lor.
Faţă de hotărârea sus-citată şi în raport cu recursul declarat, Curtea Supremă de Justiţie constată că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică.
Astfel, motivarea recurentei este axată pe noţiunea de strămutare, deşi legea a asimilat acesteia, şi pe cei ce au fost obligaţi să se refugieze din motive de persecuţie etnică.
Cât timp părinţii intimatei, persecutaţi etnic, au fost obligaţi să se refugieze, copilul lor, născut în refugiu, respectiv intimata în cauză, are acelaşi statut cu părinţii ei.
Cum Legea nr. 189/2000 a fost adoptată pentru a se repara vătămările la care au fost supuşi cei persecutaţi etnic, în mod corect instanţa a admis acţiunea reclamantei G.M., copill născut din părinţi, refugiaţi şi care a suferit neajunsurile refugiului, alături de părinţii ei.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 352/CA - P din 17 iunie 2002, a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 506/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 509/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|