CSJ. Decizia nr. 52/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 52/2003
Dosar nr. 4324/2001
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC I.C. SRL a formulat recurs împotriva hotărârii nr. 169 din 20 noiembrie 2001, emisă de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, în temeiul art. 60 alin. (3) din Legea nr. 101/1998.
În motivarea recursului arată că prin Ordinul nr. 86 din 3 octombrie 2001, al Viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, a fost amendată cu suma de 10.000.000 lei, amendă ce a fost menţinută prin hotărârea nr. 169/2001 a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României
Mai arată că prin procesul-verbal nr. 423 din 13 iulie 2001, încheiat de inspectori ai sucursalei Bucureşti a Băncii Naţionale a României, s-au constatat deficienţe în ce priveşte conturile societăţii deschise în străinătate, în perioada 1 octombrie 2000 – 30 aprilie 2001, deficienţe remediate până la 28 februarie 2001, dar că anterior a mai fost amendată cu suma de 10.000.000 lei, pentru aceleaşi deficienţe.
Recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. I art. 5 alin. (1), raportat la art. 1 pct. 1.17 şi 2.8 şi cap. IV art. 17 alin. (1) din Regulementul nr. 3/1997 al Băncaii Naţionale a României, a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituţională, pentru a se pronunţa asupra excepţiei invocate, cerere ce i s-a respins,pentru că Regulamentul nu face parte din categoria actelor normative supuse controlului acesteia.
În ce priveşte recursul de faţă, Curtea reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 86 din 3 octombrie 2001, al Viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, recurenta a fost sancţionată cu amendă în sumă de 10.000.000 lei, măsură menţinută prin hotărârea nr. 169 din 20 noiembrie 2001 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
Amenda s-a aplicat recurentei în urma controlului exercitat la aceasta, în perioada 12 – 13 iulie 2001, de către inspectori din cadrul sucursalei municipiului Bucureşti a Băncii Naţionale a României, control în urma căruia s-a reţinut că deschiderea şi menţinerea unui cont curent în valută la A.M. B. Moscova, s-a făcut cu nerespectarea prevederilor cap. IV art. 17 alin. (1) din Regulamentul nr. 3/1997 al Băncii Naţionale a României, privind efectuarea operaţiunilor valutare şi de asemenea, că a efectuat operaţiuni în contul deschis la B.A.C. Munchen – Germania, cu nerespectarea prevederilor cap. I pct. 3 alin. (1) din Normele N.R.V. 5, care fac parte din Regulamentul nr. 3/1997.
Constatările organelor de control au fost menţionate în procesul-verbal încheiat la 13 iulie 2001, recurenta recunoscând realitatea menţiunilor respective.
Aceasta susţine, însă, că a fost amendată şi anterior, pentru aceleaşi deficienţe.
Într-adevăr, activitatea acesteia a mai fost verificată pentru perioada 1 mai – 30 septembrie 2000, când s-a constatat încălcarea unor norme prevăzute de Regulamentul nr. 3/1997 al Băncii Naţionale a României, astfel cum s-a reţinut în procesul-verbal de control încheiat la 13 decembrie 2000, în baza căruia Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României i-a aplicat recurentei, o amendă de 10.000.000 lei, măsură ce nu a fost contestată, iar ulterior aceasta a achitat amenda.
Procesul-verbal încheiat la 13 iulie .2001, care a stat la baza amenzii aplicate recurentei, prin Ordinul nr. 86 din 3 octombrie 2001 al Viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, amendă reţinută prin hotărârea nr. 169 din 20 noiembrie 2001, emisă de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a RomânieiR (contestată în prezenta cauză), priveşte o altă perioadă supusă verificării şi anume, perioada 1 octombrie 2000 – 30 aprilie 2001.
Chiar dacă a fost amendată în două rânduri pentru încălcarea unor norme legale privind efectuarea operaţiunilor valutare, trebuie reţinut că sancţiunile s-au aplicat pentru faptele săvârşite în două perioade diferite.
După efectuarea primului control şi aplicarea unei amenzi de 10.000.000 lei, pentru abaterile de la prevederile Regulamentului nr. 3/1997, recurenta a continuat să săvârşească astfel de abateri, ceea ce a impus aplicarea unei noi amenzi, de 10.000.000 lei.
Recurenta s-a apărat, numai pentru că a considerat nelegală aplicarea amenzii în două rânduri, pentru aceiaşi faptă, dar nu a contestat împrejurarea că faptele reţinute în sarcina sa, prin cele două procese-verbale încheiate de organele de control ale Băncii Naţionale a României, nu ar fi reale.
Cum s-a menţionat mai sus, amenzile s-au aplicat, însă, pentru fapte săvârşite în perioade diferite, astfel că recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.C. SRL Bucureşti, împotriva hotărârii nr. 169 din 20 noiembrie 2001 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 519/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 52/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|